Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, este de părere că România şi Bulgaria, alături de marile puteri, ar trebui să monitorizeze încetarea focului din Marea Neagră, conform Antena3 CNN care citează Eurointegration. Reacţia vine în urma acordului de încetare a focului din Marea Neagră, stabilit la întâlnirea liderilor europeni de joi.
- Încetarea focului în zona Mării Negre, convenită de Ucraina și Rusia în cadrul negocierilor cu SUA, poate fi monitorizată, în special, de reprezentanții țărilor de la Marea Neagră, a declarat Volodimir Zelenski.
Zelenski a afirmat că regimul de încetare a focului din Marea Neagră necesită monitorizarea respectării acestuia, pentru că „fără monitorizare nu este nimic de spus”.
Oficialul a spus că problema privind cine va fi responsabil pentru monitorizare a fost ridicată și în timpul discuțiilor din Arabia Saudită și a citat Turcia ca exemplu de stat care ar putea face acest lucru.
„SUA pot monitoriza acest lucru (N.r. – armistiţiul din Marea Neagră), britanicii pot, francezii pot. O pot face și țările de pe litoralul Mării Negre – atât românii, cât și bulgarii, asta ne este absolut clar, pentru că își cunosc regiunea și s-au implicat în coaliția de deminare a Mării Negre”, a subliniat Zelenski.