Zentiva a produs 144 milioane cutii de medicamente în 2020 la București

Zentiva a produs anul trecut 144,25 milioane de cutii de medicamente. Volumul reunește producția celor două fabrici locale, la București.

Grupul ZENTIVA, cel mai mare producător de medicamente generice din România și a treia cea mai mare companie farmaceutică pe plan local in valoare*, a produs în 2020 144,25 milioane de cutii de medicamente.

Astfel, Zentiva S.A. a produs 107 milioane de cutii de medicamente, cu 2 milioane mai mult decât în 2019, în timp ce Labormed-Pharma S.A. a realizat 37,25 milioane de cutii față de 29,45 milioane, nivel atins în anul anterior.

Volumul producției a fost determinat în principal de creșterea necesarului și a cererii de medicamente utilizate în tratamentul simptomatic al infecțiilor cu SARS COV 2. În topul avansului din producție s-au plasat formele solide cu substanțele active paracetamol, metamizol sodic (pentru piața din România și Germania) și tamsulosin (tehnologia pelete). Este pentru al cincilea an consecutiv când Zentiva și majorează producția locală de metamizol sodic pentru a onora atât comenzile locale, cât și cele pentru Germania, cea mai importantă piață externă pentru operațiunile de producție ale Zentiva S.A. din România.

“Lucrăm zi de zi pentru a asigura nevoile pacienților din România și nu numai. Considerăm că sănătatea este un drept care trebuie asigurat în orice circumstanțe, iar accesul la medicamentele generice asigură pacienților tratamente moderne, eficiente și accesibile. Creșterea producției la cele două fabrici ale noastre din România este consecventă cu responsabilitatea de a răspunde nevoilor pacienților, medicilor și sistemului de sănătate”, a declarat Simona Cocoș, Director General Zentiva România și Republica Moldova.

„Anul trecut a fost marcat de eforturi susținute de adaptare la contextul pandemic. Am operat schimbări semnificative în modul nostru de operare pentru a putea menține un flux adecvat de medicamente și pentru a ne proteja angajații. Fabricile Zentiva din România rămân și anul acesta într-un mod de operare alert, eficient și flexibil”, a completat Margareta Tănase, Director Operațiuni Industriale Zentiva România.

În România grupul Zentiva reunește societățile ZENTIVA S.A., Labormed-Pharma S.A., Labormed Pharma Trading S.R.L. (fost Alvogen România S.R.L.), Be Well Pharma S.R.L. și Solacium Pharma S.R.L., aceasta din urmă fiind distribuitor de suplimente alimentare, dispozitive medicale și OTC.

Grupul este un furnizor major de medicamente generice esențiale în cardiologie, gastroenterologie, urologie, terapia durerii și pentru sistemul nervos. În prezent, grupul Zentiva exportă din România în țări precum Germania, Marea Britanie, Franța, Italia, Elveția, Cehia, Rusia, Belarus și altele.

Grupul de companii Zentiva a intrat în 2020 în topul primelor 3 companii farmaceutice (în valoare) din România și este liderul în volume al pieței farmaceutice totale. 1 din 10 medicamente vândute în farmacii aparține companiilor din grupul Zentiva în România.*
*Sursa datelor este IQVIA, sell-in data, all market (RX + OTC, Originals + Generics), decembrie 2020.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati