Zexe Braserie devine Zelateria, după un amplu proces de rebranding inițiat în 2023

Zexe Braserie, afacerea lansată de Ana Consulea, Chef cofetar multipremiat, devine Zelateria, după un amplu proces de rebranding inițiat în 2023.

Această schimbare marchează o nouă etapă în evoluția afacerii, iar noua identitate reunește toate liniile de business: Braseria (Aviatorilor 65, București), Laboratorul de cofetărie, Divizia de evenimente Private și Corporate, Gelateria Zelato (în Parcul Regele Mihai I).

  • Zelateria a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 1.350.000 euro și perspective solide de creștere pentru 2024 cu minimum 15%.

Sub noul nume, echipa Zelateria își reafirmă angajamentul de a transforma fiecare desert într-o ocazie specială, o sursă de bucurie și de amintiri unice, construită în jurul Gustului care surprinde și răsfață.

De ce Zelateria? Creatori de gust, amintiri și atitudine 

Decizia de a redefini identitatea sub brandul Zelateria a venit natural. Zexe Braserie a reprezentat un punct de plecare important, însă noul brand reflectă mult mai bine amploarea și diversitatea activităților pe care le desfășoară astăzi.

Zelateria înseamnă mai mult decât deserturi – este despre gust, amintiri și atitudine – despre momente care surprind și rămân adânc întipărite în memoria gustativă și emoțională a clienților. Fiecare interacțiune cu brandul este gândită să fie o experiență desăvârșită, adaptată perfect nevoilor fiecărui client.

O călătorie a Gustului începută în urmă cu un deceniu

După absolvirea unei școli de cofetărie din Franța și doi ani de ucenicie, Ana Consulea și-a propus să aducă în contemporan vechi rețete românești, folosind tehnici moderne și ingrediente foarte atent alese.

„Dorința de a aduce „la modă” deserturi precum Savarina, Amandina sau Carpați a venit dintr-o pasiune profundă pentru cofetăria românească și din convingerea că aceste rețete clasice merită să fie redescoperite și apreciate din nou.

Revitalizarea cofetăriei românești a devenit, de atunci, misiunea mea”, declară Ana Consulea, fondatoarea Zelateria.

Zelateria are la bază patru direcții principale: 

Braseria – Aviatorilor 65

Braseria este un loc cu personalitate și intenții clare, expresie a ospitalității, un cadru perfect creat pentru momente de conexiune cu ceilalți și pentru a celebra bucuria.

Mic-dejun, brunch, prânz sau cină, încununate de un desert spectaculos, stropite cu băuturi alese pe sprânceană, toate oferă o experiență completă ce reflectă viziunea echipei de a aduce bucurie și naturalețe în momentele petrecute împreună cu cei dragi. Misiunea este clară: hrană echilibrată și responsabilă, doar ingrediente de cea mai bună calitate.

Laboratorul de prăjituri și torturi

Zelateria aduce în fața publicului o gamă variată de deserturi, ce îmbină tradiția cu inovația, cu o amprentă unică, inconfundabilă. Prăjituri istorice revizitate, aduse în contemporan (Regina Maria, Carmen Sylva, George Enescu sau Tache Ionescu), prăjituri cu caracter nostalgic, bine întipărite în memoria gustativă colectivă (Savarină, Amandină, Carpați, pandișpan cu vișine, Profiterol sau chec), prăjituri cosmopolite, inspirate din cofetăriile internaționale, dar mereu adaptate gustului local (Foret-Noire, Medovik sau Tiramisu) sunt câteva din gamele de produse. La acestea se adaugă torturi aniversare, ce completează cele mai frumoase momente.

Divizia de Evenimente Private & Corporate

Divizia de Evenimente Private & Corporate manufacturează evenimente memorabile. Cu o atenție deosebită la nevoile clienților, echipa de consultanți se implică în înțelegerea și personalizarea fiecărui detaliu, pentru a crea momente speciale. De la candy baruri și torturi festive, până la platouri dulci sau sărate. Fiecare eveniment devine astfel o celebrare a gustului, o ocazie de a crea amintiri durabile și de a aduce emoție în viețile celor care participă.

Divizia de Înghețată – Zelato 

Gelateria Zelato aduce o notă de originalitate în București cu înghețată exclusiv artizanală și pune în lumină arome inedite precum colivă, eugenie, magiun cu prune și pâine prăjită sau orez cu lapte. Fiecare sortiment este realizat din ingrediente naturale, păstrând standardele de excelență ale Zelateriei. Zelato adaugă o notă ludică prin unicitatea gusturilor și imaginea jucăușă a „Păsăroiului”, expertul în înghețată și lucruri bune.

Zelateria a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 1.350.000 euro și perspective solide de creștere pentru 2024 cu minimum 15%.

Strategia pentru următorii ani este centrată pe consolidarea celor patru direcții principale ale afacerii, cu un accent deosebit pe segmentul de evenimente private și corporate, care continuă să câștige teren. Numărul evenimentelor a crescut cu 44% în primele 9 luni ale anului 2024 față de aceeași perioadă a anului trecut.

  • Rebranding-ul Zelateria vine și în contextul unei preocupări constante pentru îmbunătățirea experienței oferite clienților.

În acest sens, anul trecut, în urma unei investiții de 150.000 euro, Braseria a fost complet renovată. Designul modern îmbinat cu elemente de confort și eleganță a fost gândit pentru a crea un spațiu unde clienții se pot bucura nu doar de produse, ci și de momente pline de relaxare și bun-gust.

Tot pentru a răspunde nevoilor clienților, accesul la produse în mediul online este acum mai simplu, mai eficient și intuitiv. Această inițiativă reflectă angajamentul Zelateria de a rămâne conectată la cerințele clienților săi.

De curând, s-a extins și capacitatea de producție prin mutarea într-un nou laborator, care va sprijini creșterea organică a afacerii și va permite deservirea mai bună a clienților din toate segmentele.

Totodată, a fost lansată și noua linie de ambalaje, care are la bază ilustrațiile create de Ioana Pârvan, artist grafic.

Echipa Zelateria continuă astfel, inițiativa de susținere a artiștilor români lansată acum șase ani. Prima artistă invitată să transpună spiritul brandului în lucrări de artă în 2018 a fost Maria Dermengiu, urmată în 2019 de Alexia Udriște, artist ilustrator.

  • „După 10 ani de la prima cărămidă – deschiderea laboratorului de cofetărie, ani în care gustul bun și bunul-gust au fost preocuparea noastră zilnică, eu și echipa mea știm că lucrurile sunt, în sfârșit, pe făgașul cel bun pentru cofetăria românească. Am făcut o misiune din a reda savoarea cofetăriei noastre și ne bucurăm că am fost în prima linie a acestei evoluții. Am crescut organic, oferind produse create din cele mai bune ingrediente și servicii premium.

Am fost Zexe Braserie. Acum suntem Zelateria – Manufacturieri de Gust, Amintiri și Atitudine. Avem nume și haine noi, dar rămânem fideli acelorași valori care ne-au condus până aici: dragoste pentru produs și oameni, sinceritate, autenticitate și consecvență. Vă invităm să descoperiți cofetăria românească așa cum o vedem noi – revigorată, echilibrată, elegantă și plină de emoție”, adaugă Ana Consulea, fondatoarea Zelateria.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati