Zile libere 2021. Calendarul zilelor libere și a Sărbătorilor Legale

Calendar zile libere 2021. Românii vor avea, anul viitor, 15 zile libere legale, conform Codului Muncii, însă doar şapte vor fi în timpul săptămânii faţă de 11 în 2020.

Calendar zile libere 2021

Zilele libere legale în 2021 sunt:

* 1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou) – vineri şi sâmbătă;

* 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – duminică;

* 30 aprilie (Vinerea Mare);

* 1 mai (Ziua Muncii) – sâmbătă;

* 2 – 3 mai (prima şi a doua zi de Paşti) – duminică şi luni;

* 1 iunie (Ziua Copilului) – marţi;

* 20 şi 21 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) – duminică şi luni;

* 15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) – duminică;

* 30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântului Andrei) – marţi;

* 1 decembrie (Ziua Naţională a României) – miercuri;

* 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – sâmbătă şi duminică.

Conform legislaţiei în domeniul muncii, persoanele care aparţin altor culte religioase legale decât cele creştine beneficiază de două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale.

Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul din sistemul bugetar, zilele lucrătoare pentru care se acordă zile libere, zile care precedă şi/ sau care succedă zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, precum şi zilele în care se recuperează orele de muncă neefectuate, prevede Codul Muncii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati