Ziua Armatei Române este sărbătorită luni, 25 octombrie, printr-o serie de manifestări organizate în format restrâns, în contextul pandemic actual.
Toate ceremoniile se vor desfășura în format restrâns, adaptate regulilor privind prevenirea și combaterea pandemiei COVID-19 stabilite la nivel central și local. Având în vedere contextul epidemiologic, participarea persoanelor în asistență va fi limitată cât mai mult posibil, iar ceremoniile militare se vor desfășura în prezența unui medic epidemiolog.
La evenimente participă președintele Klaus Iohannis, premierul interimar Florin Cîțu și ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.
Programul manifestărilor organizate de Ziua Armatei
Luni de la ora 09:00, în București are loc o ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”).
De la ora 10:00, tot în Capitală, la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, are loc o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane de flori, ceremonie de schimbare a gărzii și survol al unor aeronave ale Forțelor Aeriene Române.
Restricții de circulație în Capitală
Direcția Generală de Poliție a Municipiului București anunță că vor fi introduse unele restricții de circulație în Capitală pentru buna desfășurare a evenimentelor.
Minsterul Apărării Naționale – Comandamentul Garnizoanei București, va organiza o ceremonie militară și religioasă cu depuneri de coroane și jerbe de flori cu ocazia sărbătoririi „Zilei Armatei Române”, după următorul program:
- 25.10.2021, între orele 08.00-14.00 ceremonie militară și religioasă cu depuneri de coroane și jerbe de flori Monumentul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol I;
- 25.10.2021, între orele 08.00-14.00 ceremonie militară și religioasă cu depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor Patriei din Al doilea Război Mondial din fața Universității Naționale de Apărare Carol I;
- 25.10.2021, între orele 09.00-11.00 , ceremonie militară și religioasă cu depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor Geniști;
- 25.10.2021, între orele 19.00-22.00 , solemnitatea retragerii cu torțe pe itinerariul: Palatul Cercului Militar Național, Calea Victoriei, Splaiul Independenței, B-dul Unirii, Piața Constituției, B-dul Libertății, B-dul Națiunile Unite, Str. Bogdan Petriceu Hașdeu, Splaiul Independenței, B-dul Eroii Sanitari, Palatul Cotroceni, Șoseaua Cotroceni, B-dul Iuliu Maniu, B-dul General Vasile Milea, B-dul Timișoara, sediul Brigăzii 30 Gardă
Se va restricționa banda I de circulație pe Bd. Iuliu Maniu, pe tronsonul cuprins între intersecția Bd. Iuliu Maniu cu Bd. Vasile Milea, adiacent Statuii Leu și intersecția Bd. Iuliu Maniu cu Bd. Geniului, inclusiv breteaua din dreptul Monumentului Eroilor Geniști și 100 de metri pe Bd. Geniului (zona Monumentului).
Pentru buna desfășurare, organizatorul va solicita sprijinul și asigurarea de către Brigada Rutieră în cooperare cu efective ale Poliției Locale, pentru:
- Restricționarea traficului rutier pe Strada Constantin Mille în data de 25.10.2021, între orele 18.00-19.30.
- Restricționarea traficului rutier pe Calea Victoriei, benzile 1 și 2 , în fața Palatului Cercului Național Militar (între strada Constantin Mille, Bd. Regina Elisabeta) în data de 25.10.2021, între orele 18.00-19.30.
Pentru eliberarea parcărilor din jurul monumentelor precum și cea de la intrarea în Parcul Carol I( Fântâna Zodiac), se va solicita sprijinul polițiilor locale competente teritorial.