Ziua Cinematografelor, organizată de AOC şi Ministerul Culturii pe 10 septembrie

Evenimentul Ziua Cinematografelor va fi organizat de Asociaţia Operatorilor de Cinema, în parteneriat cu Ministerul Culturii, în data de 10 septembrie.

„Această zi va fi un omagiu adus cinematografiei şi o recompensă pentru iubitorii de film, după o perioadă în care contextul social a fost unul mai puţin favorabil atât pentru cinematografe, cât şi pentru cinefili”, se arată în comunicatul transmis de Ministerul Culturii.

  • Pentru a celebra Ziua Cinematografelor, operatorii de cinema au pregătit oferte speciale pentru spectatori, iar instituţiile din subordinea Ministerului Culturii organizează evenimente care pun în lumină cea de-a şaptea artă: de la proiecţii cinematografice, la workshop-uri, ateliere şi discuţii tematice, concursuri de desen inspirate din animaţie etc.

„Filmul este cea mai democrată formă de artă, pentru că la ea este expusă toată lumea, într-o formă sau alta. Filmul este o formă de artă extrem de importantă, esenţială chiar, iar România s-a aflat dintotdeauna pe harta acestei exprimări artistice. Prin Ministerul Culturii şi nu numai, prin instituţiile din subordine, suntem parteneri ai tuturor celor care vor să îşi exprime creativitatea în acest mod. Îi felicităm pe cei de la AOC pentru ideea de a marca această zi a cinematografelor prin atragerea publicului în sălile de cinema cu oferte speciale, bilete mai ieftine şi multe alte lucruri atractive. În ceea ce priveşte implicarea noastră, pe zona administrativă, este important să venim şi să punem accent pe ceea ce înseamnă cinematograful, să atragem astfel, prin mesajele noastre de susţinere, cât mai mulţi spectatori care să se bucure de creaţiile producătorilor români. Prin parteneriatul cu AOC, Ministerul Culturii va avea, în data de 10 septembrie, o serie de evenimente dedicate pentru a marca această zi, ca parte importantă a expresiei culturale româneşti”, a declarat Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii.

„Sala de cinematograf este o verigă foarte importantă în lanţul industriei de filme, iar dacă n-ar exista sălile de cinematograf nu ar exista producţia de filme, nu ar exista niciun film, nu ar exista filme româneşti, poate doar filme de televiziune. Din păcate, în ultimii cinci ani din cauza situaţiei pandemice a scăzut foarte mult numărul de spectatori, încasările sălilor de cinematograf, cât şi numărul de spectacole. Tot în ultimii cinci ani, între 2017 şi 2021, sălile de cinematograf au contribuit la Fondul Cinematografic cu aproximativ 20 de milioane de lei, ceea ce este foarte mult pentru noi, ţinând cont de faptul că un buget mediu al unui film este în jur de patru milioane de lei. Deci, iată cum sala de cinematograf este o verigă foarte importantă în lanţul acesta de producţie a filmului. Salutăm această iniţiativă de a statua o zi a cinematografelor şi sperăm că reţeaua de cinematografe va cunoaşte o dezvoltare atât în oraşele mari, cât şi în cele mici, acestea din urmă fiind destul de văduvite din acest punct de vedere”, a declarat Anca Mitran, director CNC.

„Vreau să mulţumesc ministrului Lucian Romaşcanu şi directoarei CNC Anca Mitran pentru că sunt alături de Asociaţia Operatorilor de Cinema  (AOC) şi că iau parte la acest proiect în premieră în România. Deşi au fost cu 37% mai puţine lansări de filme în această vară decât în aceeaşi perioadă din 2019, oamenii au revenit la cinema cu entuziasm, vânzările de bilete fiind aproape la acelaşi nivel cu vara anului 2019. După ultimii 3 ani provocatori, acesta este modul nostru de a le mulţumi tuturor celor care au venit şi vin la cinematografe pentru a viziona un film şi care au susţinut astfel marele ecran. Aşadar, acesta reprezintă motivul pentru care pe 10 septembrie sărbătorim cu toţii venirea la un cinematograf din apropiere, iar Asociaţia Operatorilor de Cinema îi întâmpină pe toţi cinefilii cu preţuri speciale la toate titlurile din program”, a afirmat Jacob Borover, preşedinte AOC.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati