”Ziua Crucii. Cârstovul Viilor”, în acest weekend, la Muzeul Satului

Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti” din Bucureşti îşi aşteaptă vizitatorii, în weekend, la evenimentul „Ziua Crucii. Cârstovul Viilor”.

Datinile şi obiceiurile specifice culesului viilor vor fi ilustrate ca în fiecare an de Ansamblul folcloric „Ţara Vrancei” din Focşani, judeţul Vrancea, informează, joi, Muzeul Satului.

În cele două zile ale evenimentului, specialiştii muzeului vor conduce publicul vizitator către gospodăriile unde sunt reflectate prin construcţii (instalaţii de tehnică populară) specifice şi obiecte ocupaţia cultivării viţei de vie şi a producţiei de vin în România.

Iubitorii de artă populară vor putea achiziţiona din târgul organizat cu acest prilej obiecte confecţionate de meşterii populari veniţi din toată ţara şi produse gastronomice tradiţionale de sezon.

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie) este sinonimă cu Cârstovul viilor, sărbătoare ce marchează, conform calendarului popular viticol, începutul culesului viilor şi „bătutul nucilor”.

Foto: Facebook / Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati