Ziua îndrăgostiţilor, sărbătorită la Muzeul Național al Satului

Muzeul Naţional al Satului invită oamenii, pe 22 şi 23 februarie, să sărbătorească unul dintre cele mai tandre momente ale începutului de primavară: Dragobetele, sau aşa cum este consemnat în calendarul tradiţional popular, Ziua Îndrăgostiţilor.

„În fond, cine este acest Dragobete care împarte luna februarie cu un sfânt mai puţin cunoscut la noi, dar în mare vogă în lumea americană? Sărbătorit la 24 februarie (zi consemnată în calendarul popular ca Ziua Îndrăgostiţilor, fiind cunoscută şi sub denumirea de Cap de primavară) Dragobete, este mai ancorat în tradiţia zeilor antici ai dragostei – bărbat chipeş şi năvalnic, un „zburător cu plete negre” care bântuie visele celor îndrăgostiţi, la început de primăvară, când natura însăşi reînvie, ursul iese din bârlog căutându-şi pereche, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria vieţii renăscute după tenebrele iernii celei sterpe.

Entitate mitologică asemănătoare lui Cupidon, Dragobete se consideră a face parte din multitudinea de zeităţi păgâne care populau spaţiul balcanic şi danubiano-pontic, unde era şi protector al animalelor dar şi al iubirii celor care se întâlnesc şi se logodesc, aşa cum şi păsările „se logodesc” în această zi. În ziua de Dragobete în satele româneşti se practicau multe credinţe legate nu numai de dragoste şi fertilitate, dar şi de vindecare şi renaştere prin puterea naturii şi a plantelor”, afirmă Paula Popoiu, manager Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

A devenit o tradiţie să sărbătorim Ziua Îndrăgostiţilor la muzeu împreună cu artişti, meşteri populari care vor prezenţa tradiţiile legate de începutul primăverii.

Nu vor lipsi atelierele de creaţie de mărţişoare, concursurile cu premii pentru cei mai iscusiţi poeţi amatori. „Dragobetele” va veni pe aleile Muzeului Naţional al Satului şi cu o serie de surprize pregătite special pentru cei îndrăgostiţi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati