Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, marcată și în Bucureşti

Primăria Sectorului 6, reprezentată de primarul Gabriel Mutu, a organizat luni, un eveniment care a marcat Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

În luna decembrie 2019, edilul a avut o primă întâlnire cu Rabinul Josef Wasserman, Rabinul Comunităţii Originarilor din România, şi a primit cu deosebită onoare invitaţia de a organiza acest eveniment.

David Saranga, Ambasadorul Israelului La Bucureşti, Rabin Zvika Cohen, Viceprimarul Iersusalimului, Rabinul Josef Wasserman, Rabinul Comunităţii Originarilor din România, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, Sagi Suri, General în Rezervă în Armata Israeliană – au aprins, la Memorialul Holocaustului din Bucureşti, 6 lumânări în memoria celor 6 milioane de victime ale Holocaustului şi au depus coroane de flori.

De asemenea, coroane comemorative au fost depuse din partea Camerei Deputaţilor şi a Ministerului Apărării Naţionale.

Ulterior a avut loc Simpozionul „Rolul comunităţii evreieşti în dezvoltarea Bucureştiului: Trecut, Prezent şi Viitor”, găzduit de Palatul Parlamentului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati