Ziua Mondială a Diabetului: Centrul pentru Seniori îmbracă în albastru clădirea Spitalului Colțea

Duminică, de Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetului Zaharat, clădirea Spitalului Clinic Colțea va fi iluminată în albastru, culoarea-simbol a acestei zile şi a Campaniei „STOP DIABET! ALEGE SĂNĂTOS! Profilaxia începe de pe masa ta!”, pe care o lansează Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti.

Clădirea va fi „îmbrăcată” în culoarea albastră, începând cu ora 20:00 şi va rămâne iluminată toată noaptea de 14 spre 15 noiembrie.

Această campanie de informare şi conştientizare se va desfăşura atât indoor, cât şi outdoor şi are ca obiective conştientizarea publicului larg privind pericolul reprezentat de creşterea incindenţei diabetului zaharat la nivel mondial, implicit naţional, lansarea de programe educaţionale şi organizarea de acţiuni specifice, dar şi diseminarea unui set de bune practici alimentare şi a unui stil de viaţă sănătos, mai ales în rândul persoanelor de vârsta a treia, aflate în grupa de risc.

Campania CSMB „STOP DIABET! ALEGE SĂNĂTOS! Profilaxia începe de pe masa ta!” include următoarele etape:

– elaborarea şi promovarea în spaţiul public, social-media şi media a materialelor suport;
– organizarea de sesiuni de informare;
– elaborarea ghidului digital de bune practici alimentare şi stil de viaţă sănătos şi diseminarea acestuia în spaţiul public.

Începând cu data de 15 noiembrie, materiale promoţionale privind campania „STOP DIABET! ALEGE SĂNĂTOS! Profilaxia începe de pe masa ta!” vor fi distribuite seniorilor bucureşteni.

Din 16 noiembrie, pe pagina de Facebook a CSMB vor fi postate materiale video cu informaţii de interes general privind Diabetul Zaharat şi va fi organizată o conferinţă online pe platforma ZOOM, la care vor participa specialişti în domeniul bolilor de nutriţie şi metabolice, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor şi instituţiilor de profil.

Acest demers al CSMB este şi un prilej de a marca aniversarea a 20 de ani de când data de 14 noiembrie a devenit ziua dedicată luptei pe plan internaţional împotriva diabetului zaharat,începând din anul 1991, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi a Federaţiei Internaţionale de Diabet (FID).

În contextul pandemic pe care îl traversăm cu toţii, evenimentul organizat de Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti este dedicat promovării prevenţiei şi conştientizării creşterii incidenţei diabetului zaharat printr-o campanie care pledează pentru un stil de viaţă sănătos, monitorizarea corectă a acestei afecţiuni, dar şi pentru accesul pacienţilor la diagnostic şi tratament. Se urmăreşte educarea publicului larg cu privire la simptomele diabetului, astfel încât să poată fi recunoscute şi, drept consecinţă, pacientul să se prezinte la medicul diabetolog.

Ziua Mondială a Diabetului reprezintă cea mai amplă campanie de conştientizare a diabetului din lume, care ajunge la o audienţă globală de peste 1 miliard de oameni din peste 160 de ţări, printre care şi România.

În anul 1934, la Spitalul Colțea erau înfiinţate primele două saloane de diabet în Clinica Prof.Dr. Ioan Nanu Muscel. În anul 1939, Prof.Dr. Ioan Pavel a iniţiat ”Registrul de Diabet”, pentru ca, trei ani mai târziu, să înfiinţeze aici Centrul Antidiabetic, al treilea din Europa.

Monografia sa, ”Le Diabete”, prima de acest gen din ţară şi printre puţinele publicate în lume a fost distinsă, în anul 1946, cu Premiul Academiei de Ştiinţă din Paris. În 1949, Profesorul Ioan Pavel a creat Clinica de Nutriţie şi Dietetică transformată ulterior, în Clinica de Diabet. Unul dintre exemplele care ne onorează este cel al Serviciului de Diabetologie de la Spitalul „Hotel Dieu”, înfiinţat de Prof. Maurice Derot în anul 1957, după modelul românesc.

În România există o îndelungată tradiţie dedicată cercetării şi tratării diabetului zaharat, începând cu Prof.Dr. Nicolae C. Paulescu care, în anul 1921, exact acum 100 de ani a descoperit insulina (hormonul pancreatic diabetic). Savantul a demonstrat eficienţa acestei substanţe în reducerea hiperglicemiei şi a folosit-o în tratarea diabetului, descoperirea sa, salvând milioane de vieţi. Astăzi, Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice creat în 1993 îi poartă numele, iar din 2008 funcţionează sub egida Academiei Române.

„Dacă nu acum, atunci când?”

Aceasta este tema pentru ediţia din 2021 a Zilei Mondiale de luptă împotriva diabetului zaharat lansată de Federaţia Internaţională de Diabet FID; în 2019, tema a fost „Familia şi diabetul”, iar anul trecut, „Asistentul medical şi diabetul”.

Pe măsură ce numărul persoanelor cu diabet continuă să crească în întreaga lume, scopul comun este acela de a evidenţia importanţa asupra accesului la îngrijire şi tratament pentru persoanele afectate de diabet şi de a atrage atenţia asupra problemelor de o importanţă capitală pentru aceştia.

În România, conform statisticilor Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, peste 2 milioane de persoane au pre-diabet şi 1,5 milioane de persoane trăiesc cu diabet zaharat de tip 2 (DZ2), însă doar 900.000 urmează un tratament pentru această boală, ceea ce înseamnă că majoritatea fie nu ştiu că suferă de această afecţiune, fie nu îşi administrează tratamentul.

Conform Federaţiei Internaţionale de Diabet FID, la nivel mondial peste 425 milioane de persoane trăiesc cu diabet zaharat, număr ce se estimează că va ajunge la 629 milioane până în 2045. În anul 2020, conform ARPIM (Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente), 1 din 10 români are diagnosticul de diabet zaharat, incindenţa fiind în continuă creştere.

În contextul Zilei Mondiale a Diabetului, comunitatea medicală îşi propune să atragă atenţia asupra importanţei accesului la noi terapii în tratamentul diabetului şi a rolului esenţial al evaluării riscului cardiovascular şi renal în rândul persoanelor DZ2. Este important de menţionat că această boală nu vine niciodată singură. Studiile ne arată că, cele mai frecvente complicaţii asociate diabetului sunt boala cronică de rinichi (6 din 10 pacienţi) şi insuficienţa cardiacă.

Prevenţia şi diagnosticarea timpurie sunt esenţiale, iar asocierea dintre DZ2 şi cele două afecţiuni are cea mai mică rată de supravieţuire, aproximativ 3 ani.

Educarea populaţiei cu privire la simptomele diabetului este esenţială, având în vedere faptul că, lăsată netratată, această boală poate conduce la complicaţii severe, precum pierderea vederii, amputări sau boli grave de inimă. Diabetul Zaharat de tip 2 poate fi în mare măsură prevenit prin activitatea fizică regulată, o dietă sănătoasă şi echilibrată. Societatea joacă un rol cheie în prevenţie prin oferirea educaţiei, a resurselor şi mediului pentru un stil de viaţă sănătos.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati