Turismul ca instrument al păcii: Conferință internațională la Brașov de Ziua Mondială a Turismului

Ziua Mondială a Turismului, sărbătorită pe 27 septembrie, aduce în prim plan anul acesta rolul vital al turismului ca instrument al păcii.

  • Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), alături de Asociația Profesorilor și Mentorilor din Turism „Edu4Tourism” și de Asociația Smart City Brașov marchează această zi prin explorarea temei propuse de Organizația Mondială a Turismului, în cadrul unei conferințe internaționale desfășurate la Brașov – „Turism, pace și educație pentru o lume interconectată”, abordând modul în care turismul poate contribui la construirea și menținerea păcii.

La nivelul Uniunii Europene, turismul are un impact puternic din punct de vedere economic, reprezentând aproximativ 10% din PIB, cu 2 milioane de business-uri și 10 milioane de angajați, potrivit HOTREC, vocea turismului european, confederație din care și FIHR face parte, alături de alte 46 de asociații si de federatii naționale.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, în fiecare țară este pus accentul pe faptul că domeniul trebuie văzut, pe lângă o activitate economică, ca pe un element de conexiune internațională, structural, absolut necesar pentru păstrarea păcii, un catalizator pentru dialogul și înțelegerea dintre țări și culturi.

„De Ziua Mondială a Turismului, prin discuțiile din cadrul meselor rotunde, vom aborda teme precum importanța înțelegerii interculturale, dezvoltarea competențelor de comunicare în ospitalitate, a educației și învățării continue în turism, rolul alinierii programelor de studiu la nevoile specifice actuale ale domeniului turismului și ospitalității, adaptate la schimbările psihologiei trans-generaționale și echipelor multiculturale, atât din perspectiva felului în care este abordată munca, precum și din cea a așteptărilor clienților, pentru a asigura formarea profesională potrivită cu provocările practice pe care le avem în aceste vremuri”, declară Simona Constantinescu, președintele Federației Industriei Hoteliere din România.

România a fost reprezentată recent, prin susținerea FIHR, la competiția WorldSkills 2024, în care 1400 de concurenți din 70 de țări și-au expus abilitățile ocupaționale prin testele practice desfășurate la 59 de specializări, în patru zile de concurs cu public, la Lyon, care a devenit, cu această ocazie, un adevărat hub global de competențe.

Evenimentul WorldSkills Lyon 2024 a fost deschis de președintele Emmanuel Macron și s-a desfășurat concomitent cu o conferință de două zile, care a adunat printre cele mai importante și influente voci de pe scena globală guvernamentală, non-guvernamentală, de business din diferite industrii și din educație. Platforma a creat oportunitatea de conectare și dialog despre tendințe, inovații și idei, cu obiectivul de a pune educația tehnică și vocațională în topul agendei globale.

„Educația este pilonul prin care domeniul turismului și ospitalității se dezvoltă sustenabil, de aceea, și anul acesta, de Ziua Mondială a Turismului, vom aduce la masa discuțiilor comunitatea educațională, instituțională și non-guvernamentală, alături de reprezentanții mediului de afaceri. Având un feedback proaspăt de la WorldSkills, competiție vocațională globală de anvergură, vom avea ocazia să schimbăm idei despre impactul dezvoltării competențelor asupra forței de muncă tinere din domeniului nostru, dar și să celebrăm talentul în comunitatea educațională din turism.”, completează Simona Constantinescu.  

Cu această ocazie, pe 27 septembrie, se va lansa și competiția națională pentru ediția WorldSkills 2025, cu o etapă de preselecție a lotului de pregătire al României pentru ocupația Hotel Receptionist” (specializare la care am participat acum o săptămână în competiția de la Lyon), fiind urmată de etapa de selecție finală în februarie 2025.

Mai multe detalii despre programul dedicat Zilei Mondiale a Turismului, se găsesc aici.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati