De Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, Ministerul Sănătăţii spune că lucrează la actualizarea legislaţiei şi dezvoltarea normelor care să permită reducerea inegalităţilor privind accesul la servicii medicale de diagnosticare şi tratament pentru pacienţii oncologici, în paralel cu dezvoltarea programelor de prevenţie.
„Abordarea integrată multidisciplinară a echipei Ministerului Sănătăţii şi a specialiştilor din domeniul oncologiei împreună cu organizaţiile profesionale medicale şi organizaţiile de pacienţi a fost pusă în practică de la începutul acestui an.
Ministerul Sănătăţii a realizat paşi importanţi prin introducerea a 21 de molecule noi pentru pacienţii oncologici în anul 2022 şi va continua acest lucru încă de la începutul anului 2023 iar politica de prevenţie a primit un sprijin semnificativ prin posibilitatea decontării vaccinului HPV în cursul acestui an. Dotarea centrelor de radioterapie a fost realizată în ritm accelerat în anul 2022 în şapte mari oraşe din România. De asemenea, un institut regional la Timişoara şi secţii noi în alte spitale din ţară au fost selectate pentru a fi finanţate în cursul acestui an prin PNRR.
Reuşita implementării Planului Naţional de Combatere a Cancerului are nevoie de resurse umane calificate şi de resurse materiale, de parteneriate şi de sustenabilitate pe termen mediu şi lung.
Cancerul este o problemă de sănătate publică majoră care poate fi controlată dacă prevenţia, diagnosticul precoce şi accesul la terapie sunt nediscriminatorii pentru întreaga populaţie, indiferent de mediul de provenienţă”, spune MS.