Ziua Națională a Lecturii la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. Director BCU: ”Lectura este creatoare de valoare, de legătură umană”

Marți, 15 februarie 2022, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române a organizat prima ediție a Zilei Naționale a Lecturii.

În deschiderea evenimentului, Directorul General al BCU „Carol I”, Mireille Rădoi, a declarat că Ziua Națională a Lecturii are menirea de a marca importanța unui obicei, altădată clăditor de suflet, dar care tinde să se piardă, din păcate” și a accentuat faptul că „lectura este creatoare de valoare, de legătură umană, de conexiuni profunde între concepte, care schimbă modul de a trăi”.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a menționat că „ziua de 15 februarie nu este întâmplător aleasă, aceasta fiind ziua de naștere a celor doi titani, Titu Maiorescu și Spiru Haret, cei care și-au asumat cultura acestei țări, ceea ce pune o mare responsabilitate pe umerii noștri. Faptul că aniversăm 65 de ani de la înființarea Muzeului Național al Literaturii Române și că ne aflam în aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” este o aliniere de lucruri care fac să ne îndreptăm spre lectură. Prin aceasta se creează legături profunde și statornice în rândul tinerilor, ajutându-i să viseze, să înțeleagă, să ajungă în toate colțurile lumii, să participe la aventuri, și în ultimă instanță să devină cetățeni activi ai acestei țări. Nu se poate o Românie educată fără cultură și lectură, de aceea proiectul își propune să creeze din lectură un obicei cotidian”.

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a afirmat că lectura este o activitate pe cale de dispariţie şi, în prezent, lectura intră în competiţie cu un flux de tot felul de alte informaţii, canale şi distracţie pe diferite platforme.

„Este o zi extrem de importantă pe care trebuie să o privim aşa cum probabil a avut în minte cel care a iniţiat-o. Este o zi cum e ziua de naştere, trăim în toate celelalte zile, dar într-una din zile sărbătorim. Trebuie să citim în fiecare zi şi într-una din ele sărbătorim. Trebuie să spunem adevărul pe nume, lectura este o activitate de cale de dispariţie, din păcate. Şi vine acest păcat pentru că lectura intră acum în competiţie cu un imens flux de tot felul de alte informaţii, lucruri, canale, distracţie pe toate platformele posibile, iar dacă vrem ca această minunată activitate a minţii şi a sufletului să continue va trebui să fim exemple ca părinţi, să fim exemple ca profesori. Mama mea a fost profesoară de limba română şi i-a ispitit pe elevi”, a declarat ministrul Culturii.

În mesajul său de Ziua Naţională a Lecturii, ministrul a subliniat: „Cititul înseamnă cultură, înseamnă evoluţie, fiind cel mai solid catalizator pentru o societate educată şi dezvoltată ! Este acel pas care ne dezvoltă imaginaţia şi care ne suscită setea de a descoperi idei, artă, poezie, ştiinţă. Lectura potenţează spiritul creator care există în fiecare dintre noi şi, totodată, ne ajută să conştientizăm cât de mici suntem în acest mare ocean al cunoaşterii. Vă îndemn, aşadar, să sărbătoriţi această zi prin descoperirea sau redescoperirea plăcerii de a citi”.

Începând din acest an, România are o Zi naţională a lecturii, declarată prin Legea nr. 21/ 2022 privind instituirea zilei de 15 februarie ca Ziua naţională a lecturii,  iar motto-ul acesteia este „Citim împreună!”.

Tot pe 15 februarie s-au născut doi dintre cei mai mari cărturari ai noştri, ctitori ai şcolii şi culturii româneşti: Titu Maiorescu şi Spiru Haret.

Cu acest prilej, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a realizat o expoziție de documente inedite, menită să pună în lumină personalitățile lui Titu Maiorescu și Spiru Haret, iar Romfilatelia a lansat întregul poștal dedicat Zilei Naționale a Lecturii.

Proiectul va continua și în zilele următoare când  personalități ale lumii culturale – academicieni, cercetători, scriitori și artiști (Ana Blandiana, Ioan-Aurel Pop, Mircia Dumitrescu, Irinel Popescu, Mircea Dumitru, Ioana Nicolaie, Doina Ruști, Horia Gârbea, Maia Morgenstern, Horațiu Mălăele, George Mihăiță, Nicu Alifantis, Ion Bogdan Ștefănescu, Adriana Trandafir, Cătălina Mustață Marius Bodochi, Sandu Pop, Anghel Damian) – vor purta un dialog despre importanța lecturii cu elevi din colegii și licee bucureștene.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati