Premierul Nicolae Ciucă afirmă în mesajul transmis duminică, de Ziua Poliției de Frontieră, că prin intermediul acesteia, care are în responsabilitate securizarea a peste 2.000 de km de frontieră externă a Uniunii Europene, România a demonstrat că are capacitatea să furnizeze stabilitate şi securitate spaţiului european şi să fie partener profesionist şi de încredere în măsură să contribuie la gestionarea crizelor.
- ”Fiţi demni, corecţi si mândri de faptul că sunteţi străjerii Europei!”, este mesajul său către poliţiştii de frontieră.
”Zi şi noapte, de veghe la porţile României, întreg personalul Poliţiei de Frontieră îndeplineşte o misiune care implică un grad înalt de responsabilitate, profesionalism şi implicare în acelaşi timp. Faptul că cel mai recent Raport privind starea spaţiului Schengen pentru 2022 invită Consiliul să adopte deciziile care să permită şi României să devină în mod oficial parte a acestui spaţiu, având în vedere că au fost îndeplinite toate criteriile, este o recunoaştere a eforturilor depuse pentru securizarea frontierelor atât din punct de vedere logistic, cât şi din punct de vedere al activităţilor specifice Poliţiei de Frontieră”, a transmis premierul de Ziua Poliției de Frontieră.
Varietatea misiunilor din atribuţiile acestei structuri – de la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere, la respectarea regimului juridic al frontierei de stat – ne dau o imagine asupra complexităţii muncii poliţiştilor de frontieră, a mai spus premierul.
”De asemenea, prin intermediul Poliţiei de Frontieră, care are în responsabilitate securizarea a peste 2.000 de km de frontieră externă a Uniunii Europene, România a demonstrat că are capacitatea să furnizeze stabilitate şi securitate spaţiului european şi să fie partener profesionist şi de încredere în măsură să contribuie la gestionarea crizelor”,a afirmat Nicolae Ciucă.
Executivul are printre obiectivele din Programul de Guvernare continuarea eforturilor de securizare a frontierelor, conform angajamentelor asumate de România ca stat al Uniunii Europene şi aspirant la Spaţiul Schengen, dar şi pentru a veni în sprijinul activităţilor desfăşurate de Poliţia de Frontieră Română, potrivit comunicatului transmis.
”Astăzi, cu prilejul Zilei Poliţiei de Frontieră Română, le urez succes tuturor celor care activează în aceste structuri şi îi felicit pentru modul în care îşi fac datoria. Fiţi demni, corecţi si mândri de faptul că sunteţi străjerii Europei!”, a conchis Ciucă.