Premierul Nicolae Ciucă a ajuns în urmă cu puțin timp la Palatul Victoria. Astăzi este ziua în care își depune mandatul de prim-ministru, după luni de zile de negocieri. Este primul pas al procedurii de transfer a puterii executive de la PNL la PSD, scrie antena3.ro.
După ce președintele Klaus Iohannis va lua act de demisia lui Nicolae Ciucă, va numi un premier interimar. Pe listă s-ar fi Bogdan Aurescu, Sebastian Burduja, Catalin Predoiu sau Lucian Bode.
Mâine, șeful statului ar urma să cheme partidele la consultări pentru formarea noului Guvern condus de Marcel Ciolacu. Miercuri vor avea loc audierile în comisiile de specialitate din Parlament, iar joi sunt programate votul de învestire şi depunerea jurământului.
Până atunci, însă, viitorul premier trebuie să rezolve situația ministerelor Mediului şi Dezvoltării. Marcel Ciolacu nu a reușit să convingă UDMR să renunțe la cele două portofolii, iar Kelemen Hunor a cerut să fie respectat protocolul inițial.
Social democrații au venit cu aceeași ofertă pentru colegii de la UDMR pe care au discutat-o încă de săptămâna trecuta.
”Discuțiile au fost mai ample, au fost pe fiecare minister, ce este de făcut, s-a intrat puțin și în programul de guvernare pe care o să îl detaliem la viitorul Consiliu Politic Național. A fost o discuție pentru a continua colaborarea cu UDMR, colegii mei sunt total de acord pentru a continua această colaborare și au venit și cu o propunere cu care o să merg la întâlnirea pe care cred că o să o am astăzi împreună cu domnul prim-ministru Nicolae Ciucă și domnul Kelemen Hunor, ca UDMR să preia ministerele Energiei si Fondurilor Europenene, două ministere foarte importante, și din cate știm au și persoanele potrivite pentru aceste ministere.
O ofertă care nu fost pe placul UDMR. Kelemen Hunor spune ca formațiunea pe care o conduce va rămâne în continuare la masa negocierilor, însă cere respectarea protocolului coaliției.
”Domnul Ciolacu, înainte să iasă în presă, m-a sunat și mi-a spus că decizia este să mergem noi cu Energia și cu MIPE. Aceste două ministere, din punctul nostru de vedere, nu sunt acceptabile. Adică nu putem să ieșim din protocol”, spune Kelemen Hunor.
UDMR vrea să rămână cu Ministerul Mediului și Ministerul Dezvoltării și un post de vicepremier, după ce Ministerul Sportului va trece fie la Ministerul Familiei, fie va deveni agenție în subordinea premierului. O altă variantă ar fi ca UDMR să nu mai facă parte din Guvern, dar să rămână cu oameni în eșaloanele doi și trei și să susțină Guvernul din Parlament. Surse din partid spun însă ca liderii UDMR nu ar fi de acord cu o astfel de propunere.
”În momentul în care Marcel Ciolacu este desemnat de președintele Klaus Iohannis să formeze Guvernul, atunci este responsabilitatea lui de a închide discuțiile. Până atunci este un acord și UDMR nu pleacă de la guvernare. Nu s-a întâmplat nimic, nu a plecat nimeni de la coaliție, nu a venit nimeni în coaliție. Să știți că noi nu suferim de sindromul Stockholm”, mai spune Hunor.
Fără cei de la UDMR, coaliția PSD-PNL ar pierde 29 de voturi si ar avea în continuare majoritate în Parlament. O majoritate mai fragilă însă, mai ales la Senat, iar acesta este și motivul pentru care PSD ar vrea să păstreze UDMR. PSD, PNL și minoritățile naționale au 291 de voturi în Parlament. Cu UDMR sunt 320 de voturi.