Ziua Universală a Iei, sărbătorită în Ilfov prin cântec, dans și tradiții românești

Ziua Universală a Iei a fost marcată în județul Ilfov printr-un eveniment dedicat promovării tradițiilor și identității naționale, organizat de Instituția Prefectului – Județul Ilfov, cu participarea Centrului Județean pentru Cultură Ilfov.

Manifestarea a reunit copii și tineri din mai multe localități ilfovene, care au urcat pe scenă cu momente artistice inspirate din folclorul românesc.

Publicul a asistat la recitaluri de muzică populară, dansuri tradiționale și interpretări menite să pună în valoare patrimoniul cultural românesc și implicarea noilor generații în păstrarea acestuia.

Pe lângă programul artistic, participanții au avut ocazia să descopere semnificația iei și a costumului popular românesc, considerate simboluri ale identității naționale și ale patrimoniului cultural.

Reprezentanții Centrului Județean pentru Cultură Ilfov au transmis că astfel de evenimente contribuie la apropierea tinerilor de tradițiile autentice și la transmiterea valorilor românești din generație în generație.

„Firul care ne unește – din mâinile bunicilor, în sufletul copiilor noștri” a fost mesajul sub care s-a desfășurat evenimentul, subliniind continuitatea tradițiilor și rolul comunității în păstrarea acestora.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati