Zona Berceni devine cel mai nou hub de afaceri din București

Zona de sud a Bucureştiului, mai exact zona Berceni-IMGB, va deveni, în perioada imediat următoare, cel mai nou HUB de afaceri, după ce Primăria Sectorului 4 a obţinut ieri, acceptul Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru exproprierea terenurilor proprietate privată în vederea continuării procesului de modernizare, lărgire şi reamenajare a spaţiului dintre staţia de metrou Apărătorii Patriei şi Centura Capitalei.

Acest lucru înseamnă că sunt îndeplinite toate procedurile la finalul cărora artera de circulaţie menţionată mai sus nu doar că va fi una decentă, de nivel european, ci va reprezenta imboldul pe care investitorii îl aşteaptă pentru a-şi stabili sedii şi puncte de lucru în Sectorul 4, transformând zona într-un adevărat HUB de afaceri.

Cu această ocazie, Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, lansează o invitaţie la dialog pentru companiile româneşti şi internaţionale interesate de investiţii productive şi de crearea de locuri de munca bine remunerate în zona vizată.

Pe scurt, exproprierile avizate ieri de Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor afecta, în total, aproape 20.000 de metri pătraţi de teren, al cărui cost de 5,87 de milioane de lei va fi suportat integral din bugetul local al Sectorului 4.

Este vorba despre terenuri libere şi construcţii (platforme betonate, chioşcuri, etc) care vor „găzdui” spaţii necesare pentru continuarea proiectului de lărgire a Şoselei Berceni de la o bandă la două benzi pe fiecare sens de circulaţie, pentru a asigura funcţionalitatea noii staţii de metrou pe care Primăria Sectorului 4 o amenajează pe Şoseaua Berceni, la 700 de metri de Şoseaua de Centură, precum şi pentru a asigura culoarul de acces în giraţia suspendată pe care Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) o are în lucru în intersecţia dintre Şoseaua Berceni şi Şoseaua de Centură.

Modernizarea Şoselei Berceni nu înseamnă doar lărgirea arterei de circulaţie, ci şi lucrări neapărat necesare, ce nu au fost efectuate niciodată în această zonă. Discutăm despre înlocuirea întregului sistem de canalizare, de montarea unei staţii de captare a apei, despre mutarea tuturor utilităţilor în subteran, despre amenajarea de parcări de tip park&ride şi de parcări pentru biciclete şi trotinete la fiecare staţie de metrou, despre trotuare late, despre spaţii verzi mai multe şi amenajate aşa cum trebuie şi nu în ultimul rând, despre extinderea reţelei de iluminat public cu soluţii de iluminat de tip led, până la Şoseaua de Centură.

Odată cu construirea noii staţii de metrou, urmare a exproprierilor ce urmează a fi făcute, Primăria Sectorului 4 va construi şi un pasaj subteran care va face transferul pietonilor de la parcarea park&ride şi noua staţie de metrou ce se va afla la doar 700 de metri de Şoseaua de Centură, ceea ce înseamnă că un număr însemnat de maşini nu vor mai intra în sector.

Totodată, o parte importantă din terenurile ce vor fi expropriate vor asigura culoarul de acces pe care şoferii ce vor dori să iasă din sector către Jilava o vor folosi pentru a intra în giraţia suspendată pe care Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) o are în lucru în intersecţia dintre Şoseaua Berceni şi Şoseaua de Centură.

Lucrările ce revin în sarcina Primăriei Sectorului 4 vor fi finalizate în trimestrul IV al anului curent, urmând ca proiectul integral să fie implementat până cel târziu în anul 2022.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati