Federaţia Sindicatelor Silva organizează, joi, la sediul Guvernului, un amplu miting pentru salvarea pădurilor proprietate publică a statului de la înstrăinare.
Sunt aşteptaţi să participe peste 5.000 de membri de sindicat şi invitaţi din partea asociaţiilor profesionale şi patronale din domeniu, potrivit unui comunicat de presă.
Manifestarea are loc, joi, între orele 10.00 – 13.00, la sediul Guvernului din Piaţa Victoriei.
Principalele revendicări ale acestui miting :
Retragerea de către Guvernul României a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea O.U.G nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Exceptarea pădurilor de la aplicarea guvernanţei corporative, sistem de management ce are în vedere în principal maximizarea profitului şi înlocuirea acestuia cu managementul forestier durabil, singurul care asigură continuitatea în gospodărirea şi protejarea pădurilor prin dezvoltarea echilibrată şi unitară a celor trei funcţii ale pădurilor, funcţia ecologică, funcţia socială şi cea economică
- ”Pentru un pumn de arginţi de la Comisia Europeană, România este pe cale să pună pe tavă unor grupuri de interese cele 3,1 milioane de hectare păduri de stat, singura bogăţie şi resursă regenerabilă pe care această ţară o mai are şi a cărei valoare este una inestimabilă”, au transmis sindicaliştii.
Potrivit acestora, România beneficiază de o alocare de 29 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de 14 miliarde euro şi împrumuturi în valoare de 15 miliarde euro, iar ”sub presiunea unor negocieri neinspirate care au stat la baza aprobării PNRR, recunoscute public inclusiv de reprezentanţi guvernamentali, şi a unor recomandări trasate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Guvernul României pune în pericol soarta celor 3,1 milioane hectare păduri proprietate publică de stat, care stochează în prezent un volum de aproximativ 1 miliard de metri cubi de lemn, cu o valoare ce depăşeşte 100 miliarde euro”.
”Acest lucru se face la iniţiativa Guvernului, care a promovat în data de 14.12.2022, conform anunţului de pe pagina oficială a Secretariatului General, un Proiect de lege pentru modificarea şi completarea O.U.G nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, adoptat în mare grabă în şedinţa din 19.12.2022, fără respectarea termenelor minimale de dezbatere publică prevăzute de Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică”, au mai transmis sindicaliştii.
Aceştia susţin că, ”potrivit Proiectului de lege iniţiat şi aprobat de Guvern fără parcurgerea etapelor legale de consultare publică, transmis apoi în procedură de urgenţă spre adoptare Senatului României, se dă o lovitură decisivă majorităţii regiilor autonome ale statului, forţând reorganizarea acestora prin divizarea activităţilor de serviciu public de activităţile comerciale. Totodată, se prevede şi faptul că de la intrarea în vigoare a legii, nu mai pot fi înfiinţate regii autonome care să desfăşoare în principal activităţi economice”.
”Astfel, dacă actul normativ va fi legiferat în forma adoptată de Guvern, toate activităţile comerciale ale regiilor autonome vor trebui organizate în societăţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a legii. Una dintre întreprinderile publice vizate în mod direct de această lege, alături de Autoritatea Rutieră Română, Monetăria Statului, Monitorul Oficial, Romatsa – Administraţia Serviciilor de Trafic Aerian, Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi multe altele, este Regia Naţională a Pădurilor, care administrează în prezent o suprafaţă de 3,1 milioane ha păduri, pe care statul român încă le mai are în proprietate, la care se mai adaugă o suprafaţa de 1,1 milioane hectare păduri aparţinând altor categorii de proprietari, pentru care Romsilva asigură administrarea şi serviciile silvice pe bază de contracte”, mai arată sindicaliştii.
Potrivit acestora, ”prin această modificare legislativă, pădurile României sunt în pericol de a fi administrate şi exploatate de societăţi pe acţiuni sau de S.R.L-uri”.
”După înfiinţarea acestor societăţi pe acţiuni, cel mai probabil, statul le va lista la bursă, iar marii operatori economici interesaţi de păduri şi de lemnul românesc, vor putea deveni acţionari majoritari (anumite firme cu capital străin care procesează cantităţi importante de lemn în România au deja poziţii dominante pe piaţă faţă de operatorii economici autohtoni). Astfel, pădurea publică de stat şi lemnul românesc, poate unica resursă pe care astăzi România o mai deţine în patrimoniul public, va încăpea, cu girul Guvernului, pe mâinile anumitor grupuri de interese, care, cel mai probabil, urmăresc acest lucru de mult timp, inclusiv prin forţarea reorganizării Romsilva, ca angajament în PNRR, într-un moment în care această regie de interes naţional funcţionează la parametri optimi, cu rezultate economice de excepţie”, se mai arată în comunicatul organizatorilor.
Aceştia afirmă că în administrarea pădurilor proprietate publică de stat, cât şi a celor proprietate privată ”este loc de mai bine, dar putem eficientiza fără să distrugem, putem optimiza fără să concediem şi putem îmbunătăţi fără să desfiinţăm un model de gospodărire care şi-a dovedit funcţionalitatea timp de zeci de ani”.
”Prin adoptarea acestei legi, Statul român este pe cale să facă încă o greşeală capitală după ce a privatizat sectorul bancar, petrolul, rafinăriile, producţia şi distribuţia de energie, combinatele petrochimice, combinatele siderurgice, industria producătoare de autocamioane, tractoare şi maşini agricole, şantierele navale şi toate celelalte, iar interesul naţional este ignorat total, deşi pădurile sunt incluse în Legea siguranţei naţionale nr. 51/1991, care prevede că orice acţiuni sau inacţiuni ce lezează interesele economice strategice ale României, constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale”, se mai arată în comunicat.
Sindicaliştii apreciază că la protest vor participa peste 5.000 de membri de sindicat şi invitaţi din partea asociaţiilor profesionale şi patronale din domeniu.