Primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă, a avut o întâlnire cu locuitorii din cartierul Pantelimon, continuând astfel seria de discuții despre modernizarea zonei și îmbunătățirea calității vieții în comunitate.
”Am revenit în Pantelimon, așa cum am promis, cu planul de lucrări pentru modernizarea zonei. Reabilitări, parcări, spațiu verde, zone de relaxare – spațiu public de calitate, după o lungă perioadă în care cartierul a fost uitat.”, a declarat primarul în cadrul întâlnirii.
Principalele proiecte discutate:
✅ Reabilităm blocurile – pentru mai mult confort și eficiență energetică.
✅ Facem noi locuri de parcare – prin resistematizarea spațiului public.
✅ Refacem aleile – pentru a le face mai sigure, mai accesibile și mai bine întreținute.
✅ Revitalizăm spațiile verzi – pentru a crea un mediu plăcut și sănătos pentru toți.
În concluzie, primarul a promis că va transforma întreaga zonă într-un spațiu modern, adaptat nevoilor comunității.
- ”Discuția a fost concretă și aplicată, iar ideile celor prezenți ne ajută pentru a contura cele mai bune soluții. Am stabilit împreună pașii următori și ne vom revedea săptămâna viitoare pentru a pune la punct ultimele detalii.”, a completat sursa citată.