Hidroelectrica ajustează, începând cu luna octombrie 2026, preţul energiei active pentru clienţii noi şi pentru contractele care ajung la termen, de la 0,45 lei/kWh la 0,515 lei/kWh, informează compania printr-un comunicat, scrie Agerpres.
"Ajustarea reprezintă o creştere...
Noul an școlar a început în județul Ilfov pentru peste 83.000 de copii, înscriși în mai mult de 300 de unități și structuri de învățământ de stat, particular și extrașcolare.
Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a...
Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a demarat un amplu proces de analiză și consultare interinstituțională, în vederea reconfigurării structurale și funcționale a sistemului instituțional. Astfel,...
Primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă, a avut o întâlnire cu locuitorii din cartierul Pantelimon, continuând astfel seria de discuții despre modernizarea zonei și îmbunătățirea...
Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului, participă, în perioada 22 -23 noiembrie a.c., la sediul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) din Paris,...
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, îi invită pe cetățeni la o întâlnire unde vor avea loc discuții despre problemele cu care se confruntă aceștia.
Discuția...
Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, este azi la Bucureşti, în contextul crizei din Ucraina. Aceasta se întâlneşte cu preşedintele Klaus Iohannis şi...
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, miercuri seara, cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen , pentru a discuta despre situaţia de securitate în...
Delegaţia ucraineană condusă de ministrul Apărării, a ajuns la negocierile din Belrus. Un consilier prezidenţial rus a declarat că discuţiile dintre Rusia şi Ucraina...
Primarii Sectoarelor 3 şi 4, Robert Negoiţă şi Daniel Băluţă, au avut o discuție, marţi, despre o colaborare privind fluidizarea traficului şi eficientizarea salubrităţii.
"Am...
Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri seară că de săptămâna viitoare s-ar putea lua în discuție relaxarea restricțiilor, pentru că numărul de noi cazuri...
Dacian Cioloș, prim-ministrul desemnat de către președintele Klaus Iohannis, i-a invitat mâine pe liderii PNL, UDMR și ai minorităților naționale la discuții pentru formarea unui...