Guvernul a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Cei care se întorc din aceste țări trebuie să intre în izolare. Astfel, românii care vin din Italia de sărbători nu mai trebuie să stea în carantină.
De pe lista țărilor cu risc epidemiologic a fost scoasă Italia. Astfel, cei care se întorc în țară de sărbători nu mai sunt obligați să stea în carantină sau izolare. Autoritățile precizează că măsura se aplică imediat.
Pe listă au fost adăugate mai multe state, printre care Turcia și Republica Moldova. În cazul acestor țări, măsura se aplică în 24 de ore de la publicarea listei.
Cei care vin din țările aflate pe listă sunt obligați să stea în carantină 14 zile. Aceștia pot ieși din carantină după a 10 zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8 a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică.
Persoanele care au avut însă COVID-19 în ultimele 90 de zile nu mai sunt obligate să stea în carantină.