Aleşii USR-PLUS au depus la Consiliul General al Municipiului Bucureşti un proiect de hotărâre pentru contractarea unui audit extern în Primăria Municipiului Bucureşti şi toate entităţile din subordinea PMB şi CGMB pentru perioada 01.01.2017 – 31.12.2020.
”În vederea elaborării unei strategii corecte pentru dezvoltarea economică a Municipiului Bucureşti, considerăm că este esenţial să fie efectuată o analiză temeinică a activităţii aparatului de specialitate al primarului, precum şi a tuturor entităţilor din subordinea Primarului General şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru perioada 01.01.2017 – 31.12.2020”, arată un comunicat de presă al Alianţei USR-PLUS, scrie news.ro.
„Antamarea unui audit statutar ar presupune un volum imens de muncă şi implicit un termen mai lung de executare. Pe de altă parte, anumite segmente din auditul statutar sunt deja acoperite de verificările efectuate de Curtea de Conturi, respectiv Camera de Conturi a Mun. Bucureşti. De ceea, nu recomandăm antamarea unui audit statutar”, a afirmat Anamaria Gram, consilier general USR PLUS în CGMB.
Pentru aceste considerente, Alianţa a recurs la soluţia unui audit extern care să fie efectuat de firme de audit. Selectarea firmelor de audit va fi făcutăcu respectarea procedurilor de achiziţie publică conform Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, Direcţia Generală Achiziţii Publice fiind împuternicită, prin hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru a demara procedurile de achiziţie.
„Consilierii USR-PLUS susţin contractarea simultană a serviciilor de la mai multe firme de audit deoarece volumul de muncă este foarte mare având în vedere numărul direcţiilor/serviciilor din aparatul de specialitate, precum şi a entităţilor subordonate Primarului General şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, astfel încât rapoartele de audit să fie finalizate cât mai repede şi să putem iniţia elaborarea strategiei pentru dezvoltarea economică a unităţii administrativ-teritoriale Mun. Bucureşti”, mai indică sursa citată.