Sondaj: Un sfert dintre români speră că în 2021 vor fi promovaţi sau li se vor majora salariile

Un sfert dintre respondenţii unui sondaj de opinie realizat de platforma de recrutare eJobs speră că anul acesta vor fi promovaţi sau vor primi o mărire salarială, în condiţiile în care mulţi dintre angajatori au plafonat salariile în 2021.

„2021 este aşteptat cu optimism de jumătate dintre respondenţi, cea mai mare dorinţă pentru anul în curs fiind să-şi schimbe jobul sau să se angajeze, în cazul celor care, momentan, nu lucrează. Un sfert dintre respondenţi speră că anul acesta vor fi promovaţi sau vor primi o mărire salarială, mai ales în condiţiile în care mulţi dintre angajatori au plafonat salariile în 2020”, se precizează în comunicatul remis de platforma de angajare, scrie G4Media.

Pe de altă parte, un procent de 18 din respondenţi au apreciat că pandemia a fost mai uşor de traversat decât se aşteptau iniţial, iar 15% au susţinut că anul 2020 le-a adus o serie de surprize plăcute pe plan profesional.

Platforma de angajare subliniază că în cadrul sondajului, pentru prima oară, cele mai mici procente au fost alocate de respondenţi intenţiei de a lucra în afara ţării sau de a-şi deschide propria afacere.

Referitor la temerile respondenţilor cu privire la locul de muncă, jumătate din aceştia au menţionat că nu au motive să fie îngrijoraţi în ceea ce priveşte anul curent.

„În ceea ce priveşte temerile pe care le au românii, pe primul loc se află posibilitatea de a nu-şi găsi job nici în 2021. 10% se tem că vor avea loc concedieri în compania pentru care lucrează şi aproape la fel de mulţi iau în calcul o posibilă închidere a activităţii angajatorului. Reducerea salariilor sau a pachetului de beneficii extrasalariale ori faptul că vor reîncepe să lucreze de la birou sunt alte aspecte menţionate de respondenţi. Aproape jumătate însă spun că nu au niciun motiv să fie îngrijoraţi cu privire la 2021”, se menţionează în comunicatul eJobs.

La întrebarea cu privire la modul în care şi-ar dori să se modifice relaţia pe care o au cu angajatorul actual, principala schimbare menţionată de respondenţi a fost legată de scăderea nivelului de presiune de la locul de muncă. De asemenea, o treime din respondenţi îşi doresc mai multă flexibilitate şi aproape la fel de mulţi ar vrea să fie mai des informaţi despre schimbările care au loc în companie. De asemenea, una dintre principalele dorinţe pe care le au angajaţii în raport cu angajatorii lor rămâne cea de feedback-ul constant.

Directorul general al eJobs România, Bogdan Badea, a explicat că una din tendinţele pentru anul curent este că un număr semnificativ de angajaţi doresc permanentizarea muncii de acasă.

„Mai vedem două tendinţe importante pentru acest an: un număr semnificativ de candidaţi care sunt decişi să facă reconversie profesională, pentru a-şi găsi un job mai bun şi a câştiga mai bine – şi, în acest sens, declară că plănuiesc să urmeze cursuri de specialitate – şi o altă parte care îşi exprimă dorinţa ca munca de acasă să se permanentizeze. Asta în ciuda faptului că, la finalul anului, într-un studiu în care sondam aşteptările angajatorilor cu privire la 2021, aceştia spuneau că vor să revină, alături de echipe, la munca de la birou”, a afirmat directorul general al eJobs România, citat în comunicat.

Sondajul eJobs a fost realizat în luna ianuarie, pe un eşantion de 810 respondenţi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati