Au fost identificate victimele de la Institutul „Matei Balş”. Toţi cei decedaţi sunt din Capitală

Toate cele cinci persoane decedate în incendiul declanşat vineri dimineaţă la Institutul „Matei Balş” sunt pacienţi din Capitală.

La ora transmiterii ştirii, anchetatorii anunţă familiile victimelor.
„Din datele preliminare, incendiul nu a pornit de la o aerotermă, aşa cum s-a crezut iniţial. Au explodat două tuburi de oxigen. Un pacient în vârstă ar fi suprasolicitat o priză cu mai multe aparate – telefon, tabletă, baterie externă. În urma exploziei, acest pacient ar fi fost cuprins de flăcări iar focul s-a întins apoi în tot salonul. Imaginile de pe camerele de supraveghere sunt în prezent analizate de procurori. De asemenea, anchetatorii îi audiază, în calitate de martori, pe cei care au intervenit, în primă instanţă, pentru salvarea pacienţilor”, potrivit Antena3.
Reamintim, în urma incendiului, a cărui cauză nu a fost încă stabilită oficial, au fost găsite iniţial trei persoane carbonizate.
O a patra persoană scosă din flăcări a decedat, deși s-a încercat resuscitarea acesteia. Este vorba de o femeie de 80 de ani, transferată la Spitalul Floreasca după ce a suferit arsuri.

Ulterior, a fost găsit încă un cadavru ars într-o toaletă a corpului de clădire unde a izbucnit focul. Focul a cuprins patru saloane în care erau internați pacienți cu forme de COVID medii și severe, conectaţi la instalaţia de oxigen.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati