Angajați ai Căilor ferate, membri de sindicat în Confederaţia Meridian şi în Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, protestează miercuri, începând cu ora 11.00, în faţa Ministerului Transporturilor.
Pe lista de revendicări se află, printre altele, aplicarea legii privind Statutul personalului feroviar, cel puțin din perspectiva creșterilor salariale și a posibilității de a ieși cu 5 ani mai repede la pensie începând cu luna septembrie 2021, desfiinţarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară şi păstrarea gratuităţii pentru studenţi pe calea ferată.
Potrivit unui anunț al Confederației Meridian, cele cinci revendicări principale sunt:
1. Aplicarea Legii nr.195/2020 privind Statutul Personalului Feroviar în anul 2021, cel puțin din perspectiva creșterilor salariale și a posibilității de a ieși cu 5 ani mai repede la pensie începând cu luna septembrie 2021, conform acestei legi;
2. Achiziționarea a 150 automotoare Desiro noi prin fonduri naționale și europene și includerea în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a achiziției a 139 rame electrice noi pentru sistemul de transport feroviar, precum și depunerea de proiecte pentru achiziția de trenuri noi prin Cadrul Financiar Multianual 2021 – 2027;
3. Asigurarea schimbului de generații prin cursuri de formare profesională la CENAFER și/sau SNTFC CFR Călători SA;
4. Desființarea Autorității pentru Reformă Feroviară;
5. Stoparea subcompensării CFR Călători și păstrarea gratuității călătoriei studenților pe calea ferată.
„Companiile feroviare de stat din Uniunea Europeană sunt lideri în piața transporturilor pe cale ferată, asigurând servicii de transport rapide, sigure și la prețuri accesibile pentru pasageri și companii. În majoritatea țărilor UE, investițiile în infrastructura feroviară și în material rulant nou sunt efectuate în mod regulat, asigurându-se un buget public mai mare transporturilor feroviare raportat la transportul rutier. În contrast cu această realitate europeană, sistemul de transport feroviar din România se erodează de peste 30 de ani sub privirea unui STAT neputincios și nepăsător, care nu știe sau poate chiar nu vrea să gestioneze responsabil și profitabil companiile de stat”, precizează sursa citată.
Sindicaliștii susțin că în Planul Național de Redresare și Reziliență a fost prevăzută finanțare pentru autostrăzi și metrou, în timp ce pentru infrastructura feroviară existentă sunt incluse „doar fonduri pentru eliminarea unor restricții de viteză și pentru achiziția a 39 rame electrice noi la circa 20.000 Km de infrastructură feroviară”.