Refuzul reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti de a înregistra Contractul Colectiv de Muncă negociat cu îmbuteliatorul băuturii Pepsi-Cola, societatea Quadrant-AMROQ Beverages SRL a determinat Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară (Sindalimenta) să organizeze un protest în faţa sediului ITM Bucureşti, scrie agenția de presă Agerpres.
Refuzul invocat de ITM Bucureşti este acela că partea sindicală, reprezentată în negocieri de către Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară – SINDALIMENTA, nu este reprezentativă la nivel de unitate.
În replică, Sindalimenta susţine că decizia ITM Bucureşti este în contradicţie flagrantă cu decizia Tribunalului Bucureşti din data de 02.09.2020 prin care se constata ca Federaţia Sindicatelor din Industria Alimentară este reprezentativă la nivel de grup de unităţi, fiind îndreptăţită să participe la negocierea contractelor colective de muncă la nivelul unităţilor unde a obţinut reprezentativitatea (Quadrant-AMROQ Beverages SRL, Ursus Breweries SA, Bergenbier SA, Bermas SA, Heineken Romania SA şi Coca Cola Hbc Romania SRL).
„Din punctul de vedere al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, Inspectoratul Teritorial de Muncă a devenit o instituţie care de multă vreme nu mai veghează asupra bunei funcţionari a relaţiilor dintre sindicate şi patronate, o instituţie deprofesionalizată”, se arată într-un comunicat al Sindalimenta, remis duminică AGERPRES.
Sindicaliştii atrag atenţia asupra faptului că, deşi cunoaşte problemele negative generate în relaţiile de muncă de Legea dialogului social, în urma modificării ei in 2011, Inspectoratul Teritorial de Muncă nu s-a implicat niciodată în promovarea unui proiect de schimbare a acestei legi. Unul din efectele negative ale actualei Legi a dialogului social este ca în sectorul privat nu mai exista federaţii reprezentative la nivelul sectoarelor de activitate, ceea ce conduce la imposibilitatea încheierii contractelor colectiv de muncă la nivel naţional.
„Cu toate ca Inspectoratul Teritorial de Munca argumentează că nu se poate implica sub nicio forma în interpretarea prevederile Legii dialogului social, din experienţa noastră în relaţia cu Inspectoratul Teritorial de Munca am constatat că de foarte multe ori, fiecare inspector da propria interpretare prevederilor legii, generând situaţii dintre cele mai absurde prin modul de aplicare. Mai mult, ca şi în cazul PEPSI, instituţia nu are capacitatea de decizie, de fiecare data când apar situaţii mai speciale, întârziind procedurile, solicitând puncte de vedere Ministerului Muncii. Ne întrebam atunci de ce mai exista aceasta instituţie?, a declarat presedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu.
În acest context, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară face un apel la ministrul Muncii, Raluca Turcan, solicitându-i să ia măsuri urgente împotriva Inspecţiei Muncii, astfel încât să fie reinstaurat un cadru legal, atât din punct de vedere al funcţionarii acestei instituţii, cat şi al implicării în soluţionarea conflictelor dintre salariaţi şi angajatori, in condiţiile în care angajaţii sunt cei care au de suferit de pe urma acestora.