Dan Cristian Popescu, fost viceprimar al Sectorului 2, solicită redeschiderea Pieței Cremenița din Colentina, după ce Judecătoria de sector a decis că aceasta a fost închisă ilegal de către actualul primar, Radu Mihaiu: ”Justiția a decis că este ilegal ce a făcut Mihaiu”, a scris Popescu pe pagina de Facebook.
Popescu argumentează că Judecătoria Sectorului 2 a decis că este ilegal ce a făcut primarul Radu Mihaiu și a anulat atât amenda dată de poliția locală, cât și dispoziția de suspendare a activității pieții.
Așadar, fostul viceprimar solicită administrației locale să redeschidă “Piața Românilor”, din cartierul Colentina, ”pentru a veni în sprijinul locuitorilor din zonă, dar mai ales al pensionarilor, cei care beneficiau de reduceri suplimentare!”.
Acesta spune că, anul trecut, după o lună de la preluarea funcției, „primarul Mihaiu a dat ordin poliției locale să închidă Piața Cremenița”, pe motivul că piața nu ar întruni condițiile legale de funcționare.
El argumentează că edilul era nemulțumit de faptul că fosta administrație a deschis în cartierul Colentina ”singura piață din România care comercializa DOAR produse românești la, probabil, cele mai mici prețuri din Sectorul 2.”
Popescu spune că Mihaiu și-a făcut ”un titlu de glorie” din închiderea acestei piețe, chiar dacă aceasta era apreciată de cetățenii din zonă.