Directorii CFR spun că protestul e ilegal: „S-a creat în Gara de Nord o aglomerație de trenuri care nu știu cum se va rezolva!”

Protestul angajaților de la căi ferate afectează activitatea din 54 de stații și deplasarea a 109 trenuri, la acest moment, în România. În acest sens, directorii CFR SA și CFR Călători le-au transmis salariaților lor să reia lucrul, din cauză că încetarea activității este ilegală.

„Acțiunea este una spontană. Nu este o grevă, propriu-zis. Și, cel mai important, este ilegală. Am avut – împreună cu dl. director Preoteasa (directorul general al CFR Călători) și cu directorul CFR Marfa – o întâlnire cu dl ministru (Grindeanu – n.red.), pentru a găsi o soluție pentru a depăși această situație.

Dar trebuie să fie soluții sustenabile. Am avut promisiunea că se va plafona prețul energiei pentru ramura CFR (ministrul Transporturilor a susținut că doar se discută despre acest lucru și nu există nicio certitudine – n.red.). Și finanțarea se va regăsi în rezolvarea problemelor salariale.

Apelul nostru este să înceapă de îndată lucrul pentru că acțiunea lor se răsfrânge în economia națională.

Consecințele, în acest moment, sunt în Constanța, București, Galați, Iași. Dintre toate regionalele, doar cea din Timișoara n-a încetat lucrul.

Vom continua negocierile cu liderii sindicali, dacă și dumnealor vor înțelege această nevoie de eficientizare”, a precizat directorul CFR SA, Ion Simu-Alexandru.

Grevă spontană anunţată de o săptămână

Traian Preoteasa, directorul general al CFR Călători SA, a susținut că – din câte știe – nu sunt trenuri de călători care să se fi oprit între gări, din cauza protestului spotan. Dar că situația este greu de monitorizat.

”Din câte știm, nu avem trenuri în afara stațiilor. În timp ce coboram, am aflat de un tren care venea din Ungaria (și care ar avea probleme de deplasare în contextul protestului – n.red.).

Plecăm de la premisa că salariile sunt foarte mici. Și dacă am vrea să dăm măriri salariale, nu putem da, pentru că nu ne permite legea. Aveam aceleași cheltuieli cu energia și cu toate celelalte ca restul companiilor.

Colegii (angajații – n.red.) nu pot face grevă legal. Au luat acest model de grevă spontană. Dar care a fost anunțată acum vreo săptămână. Pentru că protestele spontane nu și-le asumă nimeni. Dar ele creează prejudicii. Și compania nu își poate asuma aceste prejudicii.

La acest moment s-a creat în Gara de Nord o aglomerație de trenuri care nu știu cum se va rezolva”, a declarat Traian Preoteasa, directorul general al CFR Călători SA.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati