ANSVSA: Nu s-au primit informaţii oficiale care să indice prezenţa Salmonella în produsele Kinder din România

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor anunță, vineri, că România nu se află pe lista statelor membre în care au fost înregistrate cazuri de îmbolnăviri, care să poată fi corelate cu consumul unor produse Kinder.

ANSVSA a fost notificată marţi, 5 aprilie, de autorităţile din Belgia asupra deciziei companiei Ferrero de retragere şi rechemare voluntară de piaţa europeană a unor loturi de produse Kinder, cu diferite gramaje, scrie StirileProtv.

“Retragerea voluntară de pe piaţa internaţională, inclusiv din România şi rechemarea de la consumatori a mai multor loturi de produse Kinder, se face pe baza principiului precauţiei, produsele fiind suspicionate că ar putea avea legătură cu îmbolnăvirea mai multor persoane din statele membre”, se menţionează în comunicat.

Până la acest moment, România nu este pe lista statelor membre în care au fost înregistrate cazuri de îmbolnăviri, care să poată fi corelate cu consumul acestor produse.

“Nu s-au primit informaţii oficiale şi nici buletine de analiză care să indice prezenţa tulpinii de Salmonella suspicionată în tipurile de produse Kinder de pe piaţa din ţara noastră”, se mai spune în comunicatul ANSVSA, citat de Agerpres.

Imediat după primirea notificării, ANSVSA a dispus inspectorilor sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul tuturor Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor să verifice, cu prioritate, modul în care operatorii din domeniul alimentar implicaţi în depozitarea, distribuirea şi comercializarea produselor vizate realizează retragerea de la comercializare şi rechemarea acestora. Acţiunea este în desfăşurare.

″În conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu procedurile ANSVSA, operatorii care au comercializat respectivele produse transmit Autorităţii anunţul privind rechemarea acestora cu detalii despre produse şi recomandări pentru consumatori, care se postează pe site-ul ANSVSA, la modulul ‘Siguranţa Alimentelor şi Sănătate Publică‘, secţiunea ‘Rechemare/Retragere produse alimentare’ :http://www.ansvsa.ro/informatii-pentru-public/produse-rechemateretrase/”, se mai precizează în comunicat.

Compania Ferrero a iniţiat retragerea unor produse din ciocolată de pe rafturile magazinelor Auchan din cauza unor suspiciuni de contaminare cu Salmonella, arată un anunţ al retailerului postat joi de ANSVSA.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati