Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, în cadrul evenimentului de aniversare a 147 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal, că istoria mai veche şi recentă ne arată că Partidul Naţional Liberal este partidul care garantează stabilitatea guvernamentală, dezvoltarea economică şi moderaţia în actul guvernării.
”În primul rând, statul liberal garantează şi promovează libertatea cetăţenilor săi. Libertatea autentică poate exista numai acolo unde există lege, în societăţile democratice cu o guvernare stabilă, raţională şi moderată. Libertatea se realizează atunci când demnitatea umană şi toate drepturile fundamentale ale persoanei sunt recunoscute şi aşezate în centrul preocupărilor instituţiilor statului. Statul liberal este un stat de drept”, a spus preşedintele PNL.
El a arătat că statul liberal este statul protector, care nu se confundă cu statul providenţă.
”Statul liberal protector garantează libertatea şi siguranţa cetăţenilor săi, prin protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale”, a spus premierul.
Preşedintele PNL a mai afirmat că statul liberal asigură stabilitatea economică.
”Cu PNL la guvernare, în România se investeşte şi se investeşte acum” a spus premierul, arătând că PNRR şi celelalte programe reprezintă garanţia stabilităţii şi dezvoltării României.
Nicolae Ciucă a afirmat că PNL este singurul mare partid naţional care promovează liberalismul economic şi politic.
”Are o viziune politică de centru dreapta, iar istoria mai veche şi recentă ne arată că este partidul care garantează stabilitatea guvernamentală, dezvoltarea economică şi moderaţia în actul guvernării”, a spus el.
”Partidul nostru, alături de preşedintele Klaus Iohannis, reprezintă garanţia ce susţine cu toată tăria apartenenţa noastră la NATO şi UE”, a mai afirmat el. ”Liberalismul economic garantează şi protejează competiţia în economie”, a spus el, arătând că acest stat trebuie să asigure predictibilitatea fiscală.
”Pentru ca istoria PNL să ne inspire, nu putem să ne rezumăm la a-i evoca pe Brătieni, pe liderii istorici ai PNL şi desigur, a evoca faptele lor, trebuie să ne reamintim că au fost oameni politici cu victorii şi înfrângeri, lăudaţi dar şi criticaţi, la vremea lor. Perseverenţa şi încăpăţânarea de a reuşi, prin voinţa proprie, sunt valorile care i-au definit şi care trebuie să ne inspire şi pe noi”, a spus preşedintele PNL.
Președintele PNL a arătat că a fi liberal înseamnă o trăsătură de caracter și un mod de viață.
”A fi liberal înseamnă o trăsătură de caracter şi un mod de viaţă. Din acest punct de vedere, orice persoană reaţională are o trăsătură liberală, pe care o va descoperi mai devreme sau mai târziu, pe parcursul vieţii. Se numeşte voinţa de a face”, a spus premierul.