Administraţia Pieţelor Sector 5 anunţă lansarea proiectul „Doar producători locali în Piaţa Ferentari”

Începând cu data de 15 mai 2023, Administraţia Pieţelor Sector 5 anunţă lansarea proiectul „Doar producători locali în Piaţa Ferentari”.

Proiectul se derulează pe o perioadă nedeterminată, iar obiectivul acestuia îl reprezintă sprijinirea producătorilor români, mici şi mijlocii, din domeniul agriculturii.

Prin implementarea acestui proiect, producătorii vor beneficia de:

– Reducerea la jumătate a taxei de închiriere pe o perioada de 6 luni de la data semnării contractului;

– Posibilitatea de a vinde în condiţii de maximă igienă şi siguranţă;

– Scutirea de la plata utilităţilor.

„Ne dorim dezvoltarea unor lanţuri scurte de aprovizionare, de la fermier direct la cumpărător, fără intermediari. Punem la dispoziţia agricultorilor peste 100 de spaţii de închiriere, cu toate utilităţile de care aceştia au nevoie. Vrem ca toţi locuitorii Sectorului 5 să cumpere produse proaspete şi sănătoase la preţul corect de la producători din ţara noastră.”, a declarat Oleg Burlacu, viceprimarul Sectorului 5.

În acest context, îi invităm pe toţi cei interesaţi să solicite mai multe informaţii la adresa de e-mail – producator@administratiapietelor5.ro sau la numărul de telefon 0722.368.120.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati