NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Aeroportul Henri Coandă: parcarea de la Sosiri este în șantier. Se lucrează non-stop, iar peste 2.600 de locuri noi vor fi disponibile

Compania Națională Aeroporturi București anunță că lucrările de consolidare și modernizare a parcării din zona Sosiri de la Aeroportul Internațional Henri Coandă continuă în ritm alert, inclusiv 24 de ore din 24.

Reprezentanții aeroportului le cer pasagerilor răbdare și transmit că, în următoarele luni, vor fi puse în funcțiune noi parcări, cu peste 2.600 de locuri.

Lucrările se desfășoară non-stop

Potrivit Bucharest Airports, parcarea de la Sosiri, construită în urmă cu aproape 25 de ani și cu o capacitate de aproximativ 700 de locuri, trece printr-un amplu proces de consolidare și modernizare.

„Știm că lucrările de la parcarea «Sosiri» vă creează disconfort și ne pare rău pentru asta. Vrem să vă arătăm că lucrurile avansează și că facem tot ce putem pentru a finaliza lucrările cât mai repede”, au transmis reprezentanții aeroportului.

Aceștia precizează că intervențiile sunt complexe și necesare pentru creșterea siguranței și modernizarea infrastructurii aeroportuare.

Peste 2.600 de locuri noi de parcare

Compania anunță că, în această toamnă, va fi deschisă o nouă parcare cu 1.019 locuri. În paralel, sunt pregătite alte două parcări, care vor adăuga peste 1.600 de locuri.

În total, aeroportul va beneficia de peste 2.600 de locuri noi de parcare, pentru a răspunde numărului tot mai mare de pasageri.

Informații importante pentru pasageri

Pe durata lucrărilor, Bucharest Airports reamintește două modificări importante de circulație:

  • Stația de taxi și zona de ride-sharing sunt amplasate în fața terminalului Plecări.

  • Autobuzele liniilor 100 și 442 opresc exclusiv în stația comună Plecări din incinta aeroportului.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati