Aglomerație pe Valea Prahovei de Revelion: Gradul de ocupare va fi de 90%

Prahova rămâne în topul preferinţelor pentru vacanţa de iarnă, iar pentru Revelion se anunţă un grad de ocupare de 80-90% în zona montană a judeţului, anunţă luni, pe pagina de Facebook, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT).

În vacanţa de Crăciun, peste jumătate dintre spaţiile de cazare din zona montană a judeţului Prahova au fost ocupate, informează Agerpres.

„Atât pe Valea Prahovei cât şi în Câmpina, gradul de ocupare a fost destul de mare în contextul actual al pandemiei şi temerilor pe care le au turiştii pentru a se deplasa într-o astfel de situaţie. În Sinaia şi Azuga unităţile de cazare au avut un grad de ocupare de 60-80% , în timp ce în Buşteni şi Câmpina gradul de ocupare a fost în jur de 60%. În Ajun de Crăciun au fost şi multe anulări, dar şi multe rezervări Last Minute. Crăciunul a reprezentat un prilej bun pentru turişti să se distreze în Prahova pe pârtii, fiind deschise şi pregătite pentru iubitorii sporturilor de iarnă pârtiile din Sinaia şi Azuga”, susţine APDT Prahova.

Conform sursei citate, turiştii au plătit cu 30-40% mai puţin decât anul trecut.

„De exemplu, au plătit în Sinaia, în medie, între 2.600 lei şi 2.900 lei/cameră pentru 3 nopţi de cazare la un hotel de 4 stele cu mic dejun, program pentru Moş Crăciun, cină/dejun tradiţional si muzică live şi alte surprize, în timp ce pentru o cazare într-o unitate de 3 stele au plătit între 1.850 şi 2.500 lei / cameră pentru 4 nopţi de cazare cu mic dejun, cină/dejun tradiţional cu muzica live pe 25 şi 26 decembrie şi obiceiuri tradiţionale”, precizează APDT Prahova.

Asociaţia mai anunţă că, în aceasta perioadă, gradul de ocupare mediu este de 40%, fiind influenţat foarte mult de vremea capricioasă.

„Stratul de zăpadă este de 80-100 cm la Sinaia. Pentru Revelion se anunţă grad de ocupare de 80-90% în zona montană a judeţului Prahova, iar în Câmpina un grad de ocupare de 60%. Lucrurile pot evolua conform comportamentul pe care l-au avut turişti pentru sărbătorile de Crăciun. Tarifele pe care turiştii le vor achita pentru Revelionul petrecut în Prahova sunt de 4.600 lei/cameră pentru 4 nopţi de cazare la un hotel de 4 stele (cu mic dejun, cină festivă cu muzică live ambientală, brunch etc). La un hotel de 3 stele sejurul va costa în jur de 2.800 lei/cameră pentru 4 nopţi de cazare, cu mic dejun inclus, 2 cine şi muzica live ambientală”, se mai arată în postare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati