Ajit Sivadasan, Global Head, Online Sales Lenovo: ”Retailul evoluează rapid, micșorează, inovează, transformă”

0

Ajit Sivadasan lucrează la Lenovo de 15 ani și este cel care a dezvoltat strategia online a companiei, care în acest moment a ajuns la peste 35 de țări. ”Pandemia a dezvoltat lumea comerțului electronic cu cel puțin 5 ani, dacă nu mai mult”, a declarat el în cadrul unui interviu News Bucuresti. Clienții au realizat că nu trebuie să atingă și să simtă fiecare produs, mai spune acesta, și astfel au înțeles mai bine ”factorul comoditate”.

El va participa la Bucharest Tech Week 2021- presented by Cognizant Softvision, online, pe data de 19 mai, la FUTURE RETAIL SUMMIT.

Bucharest Tech Week 2021 se desfășoară online, pe platforma MyConnector, în perioada 18-23 mai. Mai multe detalii despre înscriere, găsiți aici www.techweek.ro.

 

Ajit Sivadasan: ”Retailul evoluează rapid, micșorează, inovează, transformă”

Întrebat despre cum a evoluat eCommerce-ul la Lenovo în ultimii ani, Sivadasan a precizat că, în general, ”retailul evoluează rapid, micșorează, inovează, transformă”.

În ceea ce privește clienții Lenovo, Ajit Sivadasan spune că ”le place comoditatea, economia de timp și capacitatea de a alege dintr-un sortiment mai larg de produse online”.

”Am observat o creștere semnificativă a clienților care cumpără online. Covid a ajutat cu siguranță, dar tendințele generale sunt inconfundabile și favorizează cu siguranță o mai mare penetrare și creștere online. Clienților Lenovo le place comoditatea, economia de timp și capacitatea de a alege dintr-un sortiment mai larg de produse online”, a completat acesta.

Citește mai jos interviul integral:

News Bucuresti: Povestiți despre experiența în Lenovo și cum s-a schimbat compania în ultimii ani din perspectiva dvs.?

Ajit Sivadasan: Lucrez la Lenovo de 15 ani și am dezvoltat segmentul de eCommerce în mai mult de 35 de țări, pornind doar de la patru state. Compania a avut vânzări de 13 miliarde de dolari și s-a concentrat inițial doar pe computere, iar astăzi Lenovo este o companie de 50 de miliarde de dolari care vinde telefoane Motorola, soluții pentru centre de date și tot felul de dispozitive inteligente și computere în mai mult de 165 de țări.

News Bucuresti: Cum a evoluat comerțul electronic (eCommerce) la Lenovo în ultimii ani?

Ajit Sivadasan: Am observat o creștere semnificativă a clienților care cumpără online. Covid a ajutat cu siguranță, dar tendințele generale sunt inconfundabile și favorizează cu siguranță o mai mare penetrare și creștere online. Clienților Lenovo le place comoditatea, economia de timp și capacitatea de a alege dintr-un sortiment mai larg de produse online. În ultimii ani ne-am concentrat pe experiența clienților, ne-am îmbunătățit partea de marketing și ne-am dezvoltat sistemele și proceselor noastre back-end (server, aplicații și baza de date) pentru a fi mai reactivi la nevoile clienților.

News Bucuresti: Ce principii de business au modelat experiențele digitale pe care le oferă Lenovo?

Ajit Sivadasan: În primul rând, primordial este să ne concentrăm pe valoarea companiei și să dezvoltăm calități și capacități care contează.

În al doilea rând, trebuie să fim atenți la tendințe și să venim în întâmpinarea acestora cât mai rapid.

Nu în ultimul rând, trebuie să ascultăm cu atenție clienții și nevoile acestora: ”Construiți produse și soluții care au impact”.

News Bucuresti: A schimbat COVID-19 perspectiva consumatorului Lenovo? Cum a fost regândită strategia de retail a companiei?

Ajit Sivadasan: În primul rând, pandemia de coronavirus a dezvoltat lumea comerțului electronic cu cel puțin 5 ani, dacă nu mai mult. În plus, clienții au realizat că nu trebuie să atingă și să simtă fiecare produs. Astfel, au înțeles mai bine ”factorul comoditate”.

De asemenea, pot spune că retailul evoluează rapid, micșorează, inovează, transformă. Apar astfel modele de afaceri care ajută la experiența omnicanală. Lenovo lucrează în diferite părți ale lumii cu diferite modele de afaceri care funcționează în țara respectivă.

News Bucuresti: Care sunt tentințele în eCommerce pentru care se pregătește Lenovo în viitor? Ce provocări și oportunități anticipați?

Ajit Sivadasan: Cele mai importante tendințe în viziunea mea sunt următoarele 7.

  1. Intrarea generației „Millennials” în câmpul muncii, pe care eu o numesc un adevărat ”game changer”.
  2. Lumea este în creștere, urmând să preia sistemul ”Pay As You Go” – sistem cu flux continuu prin care consumatorul plătește pe măsură ce folosește serviciul.
  3. Dezvoltarea 5G care va schimba experiențele în mod semnificativ.
  4. Paradigma educației va suferi transformări semnificative.
  5. Lanțurile de aprovizionare vor deveni mult mai rapide pe măsură ce eCommerce-ul devine și mai omniprezent.
  6. Vânzarea cu amănuntul va fi mai puțin legată de stocuri și mai mult bazată pe experiențe.
  7. Sistemele cu interacțiune vocală vor câștiga teren.

News Bucuresti: Cum arată profilul consumatorului român pentru Lenovo? Este tentat să cheltuiască sau să fie mai cumpătat în achiziții?

Ajit Sivadasan: Nu am date specifice pentru România, dar, în termeni mai largi, vom vedea un anumit impact asupra cheltuielilor de consum în a doua jumătate a anului. Nu totul va fi afectat în mod egal, dar cu siguranță ne putem aștepta la un anumit nivel de pesimism post-COVID.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version