Al zecelea pacient mort după tragedia de la Spitalul Balș

Bilanţul în urma incendiului de la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş a ajuns la zece victime, ultimele două anunțate marți.

Este vorba despre un pacient în vârstă de 80 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Universitar de Urgență din București. Pacientul a fost diagnosticat cu o forma severă SARS Cov-2, prezenta multiple comorbidități și se afla internat în secția de Terapie Intensivă a unității medicale, intubat, scrie antena3.ro.
Ancheta medico-legala va stabili cauzele decesului, se spune în informarea transmisă de Ministerul Sănătăţii.

Tot marți dimineață a fost anunțat decesul celei de a noua victime, o pacientă în vârstă de 70 de ani, transferată după incendiu la Spitalul de Urgență Dimitrie Gerota.

Încă un pacient din salonul afectat de incendiul de la Institutul Matei Balş a murit, luni, la trei zile de la tragedie. Pacientul, bolnav de COVID-19, fusese transferat după incendiu la un alt spital, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 87 de ani, infectat cu SARS-CoV-2, internat în corpul în care a avut loc incendiul vineri dimineață.

Anchetatorii continuă să adune informații, probe și documente care urmează a fi analizate cu privire la cauza incendiului.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati