Alertă ANM. Cod galben de furtuni în București și 37 de județe

Cod galben de furtuni în București și 37 de județe. ANM a emis, miercuri, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi pentru București și 37 de județe, valabilă de la ora 12.00 până la ora 23.00.

Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp, scrie Digi24.

Disconfortul termic se va menține ridicat în orele amiezii, cu precădere în zonele de câmpie, iar local indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Cod galben de furtuni. Cum va fi vremea în Capitală

Vremea se menține călduroasă în București, însă începând cu orele amiezii crește probabilitatea pentru instabilitate atmosferică, respectiv ploi torențiale, frecvente descărcări electrice,vijelii și grindină.

Vezi: Primul spațiu verde din țară cu bănci solare și wifi gratuit, deschis în București

Potrivit prognozei speciale pentru Capitală, emisă de ANM, miercuri vremea se va menține călduroasă, iar disconfortul termic ridicat. Temperatura maximă va fi în jur de 31 de grade, iar cea minimă de 18…20 de grade.

Începând cu orele amiezii va crește probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice, respectiv înnorări temporar accentuate, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și posibile căderi de grindină.

Joi, vremea călduroasă va persista, iar disconfortul termic, îndeosebi după-amiaza, va fi ridicat.

Cu o probabilitate mai mare spre seară, vor fi perioade în care temporar înnorările vor fi accentuate și se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua aspect de vijelie și posibil căderi de grindină.

Maxima termică va fi de 31…32 de grade, iar minima de 18…20 de grade.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati