Alertă de călătorie pentru Israel / MAE: Manifestaţi atenţie deosebită – evitaţi călătoriile

Ministerul Afacerilor Externe a ridicat sâmbătă, nivelul de alertă pentru Israel, în urma declanşării stării de război în zonă.

România cere cetăţenilor săi să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale, să se adăpostească în clădiri şi, când situaţia va permite, să părăsească ţara. În plus, le cere celor care intenţionau să plece în Israel să renunţe la planurile de călătorie.

MAE a transmis, sâmbătă, o alertă de călătorie pentru Israel.

Având în vedere evenimentele recente care au constat în lansarea unui număr mare de rachete din Făşia Gaza către teritoriul statului Israel şi declaraţia oficială a acestui stat privind mobilizare de lupta a armatei israeliene, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se află sau tranzitează acest stat să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale, să se adăpostească în clădiri şi, când situaţia va permite, părăsirea ţării”, a transmis, sâmbătă, MAE.

Totodată, MAE atenţionează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Statul Israel să îşi reprogrameze călătoria.

”Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Statul Israel sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Tel Aviv şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând astfel datele de identificare şi propriile coordonate la adresa de e-mail telaviv@mae.ro, pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă”, a mai transmis MAE.

Oficialii MAE precizează că există factori confirmaţi de risc.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati