Alertă la metrou Izvor. Tentativă de sinucidere, evitată de mecanicul de tren

Metrorex informează că joi, la ora 07:52, la stația de metrou Izvor, a avut loc o tentativă de suicid care a fost evitată de mecanicul de tren.

Un bărbat s-a aruncat în fața unui tren de metrou. Din fericire, mecanicul, care a intrat cu o viteză redusă în stație, a reușit să frâneze la timp și să evite această tragedie.

Călătorul a fost scos în siguranță din calea de rulare. Circulația trenurilor de metrou a suferit mici întârzieri, timp de circa 20 de minute.

Conform procedurilor care se aplică în astfel de situații, a fost necesară intervenția organelor competente, evenimentul fiind cercetat de Poliție.

Circulația a fost reluată la ora 08:06, precizează Metrorex.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati