Alocaţii de peste 753.000 de lei, achitate copiilor cu cerinţe educaţionale speciale din Sectorul 4

Un număr de 891 de elevi şi preşcolari cu Cerinţe Educaţionale Speciale (CES) din grădiniţele, şcolile şi liceele din Sectorul 4 au primit, luna aceasta, alocaţiile de hrană şi bani pentru îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite, jucării, transport, materiale igienico-sanitare şi cultural-sportive.

  • Cei peste 753.000 lei alocaţi de la bugetul de stat prin Ministerul de Finante, către Primăria Sectorului 4, au fost achitaţi prin Direcţia de Administrare a Unităţilor de Învăţământ (D.A.U.I.), a informat un comunicat al Primăriei Sectorului 4.

„Numărul copiilor care au beneficiat de aceste alocaţii – fie că vorbim doar despre norma de hrană, fie că vorbim despre alocaţia de cazarmament – a crescut cu aproape 100 în acest an faţă de 2018. Ne bucură, însă, faptul că am putut veni în întâmpinarea acestor copii şi a familiilor lor şi că ne-am achitat datoriile faţă de ei înainte de vacanţă. Aşadar, norma de hrană a fost achitată, pentru perioada ianuarie – aprilie 2019, către elevii şi preşcolarii din învăţământul de masă şi către cei şcolarizaţi la domiciliu (deoarece, copiii care studiază în şcolile speciale primesc hrană în unităţile de învăţământ). Iar alocaţia de cazarmament a fost achitată pentru toţi copiii cu cerinţe educaţionale speciale, pentru perioada ianuarie – iunie 2019. Este vorba despre preşcolari şi elevi care îndeplinesc condiţiile legale, impuse de Hotărârea Guvernului nr. 564/2017, şi pentru care s-au depus cereri în acest sens”, a explicat directorul general al D.A.U.I., Ana – Maria Mocăniţă.

Astfel, în timp ce în învăţământul special din Sectorul 4 sunt înregistraţi 514 elevi cu cerinţe educaţionale speciale (483 în şcolile speciale şi 31 şcolarizaţi la domiciliu), în învăţământul de masă studiază 377 de elevi, după cum urmează: grădiniţe: 37 de preşcolari; învăţământ primar: 174 elevi; învăţământ gimnazial: 152 elevi;  licee: 14 elevi.

Primar Baluta„Pentru noi este important ca toţi copiii noştri, familiile lor să se bucure de toate drepturile pe care le conferă legea. Indiferent de şcoala la care studiază, indiferent de forma de învăţământ pe care o urmează, copiii noştri trebuie stimulaţi şi sprijiniţi să studieze.   

Este important să nu uităm că educaţia reprezintă baza dezvoltării societăţii, în general, şi a comunităţii noastre, în particular”, a declarat, la rândul său Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 564/2017, Executivul a impus şi sumele acordate copiilor cu cerinţe educaţionale speciale. Astfel, dacă în cazul elevilor, alocaţia de hrană se acordă în sumă fixă, de 16,60 de lei/zi, iar în cazul preşcolarilor – de 12 lei/zi, valoarea totală a drepturilor pentru îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite, jucării etc. variază de la 366 la 844 de lei pe an, în funcţie de grupa de vârstă în care se încadrează copilul.

Sumele maxime de care pot beneficia, în baza legii, pentru o perioadă de 6 luni, copiii cu cerinţe educaţionale speciale din Sectorul 4, în funcţie de grupa de vârstă şi de participarea la cursuri, sunt: Copil de la 3 la 7 ani   – aproximativ 1.710 lei;    Elev de la 7 la 14 ani – aproximativ 1.767 de lei; Elev de la 14 la 18 ani  – aproximativ 1.838 lei; Tânăr de la 18 la 26 ani  – aproximativ 1.883 lei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati