În urma sesizărilor primite de la cetățeni și a unui control desfășurat ieri în teren, Primăria Sectorului 6, prin Poliția Locală Sector 6, a constatat faptul că la un șantier situat pe Bulevardul Iuliu Maniu au fost executate excavații fără autorizații de construire și fără organizare de șantier.
Mai exact, lucrările executate sunt: săpături cu o adâncime cuprinsă între 3 metri și 6 metri, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri lungime și o lățime de 18 metri, turnarea unei egalizări și executarea unei căi de acces din beton armat. Întrucât toate acestea au fost realizate fără Autorizație de Construire și fără Autorizație de Organizare de Șantier, inspectorii au întocmit proces-verbal de constatare și sancționare în valoare de 100.000 lei, conform Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții (republicată și actualizată 2020) și au dispus aducerea terenului la starea inițială.
De asemenea, au fost constatate nereguli și în ceea ce privește protecția mediului, gestionarea deșeurilor fiind neconformă Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor. Drept urmare, a mai fost aplicată o sancțiune contravențională în cuantum de 30.000 de lei.
Reprezentanții dezvoltatorului imobiliar au trimis pe adresa unei redacții de presă precizări legate de autorizațiile pe care le dețin, susținând că la mijloc ar fi o încurcătură privind proiectele pe care societatea le desfășoară.
Poliția Locală Sector 6 spune că autorizațiile de Construire menționate – nr. 149/2018, nr. 779/2018 și 443/2018 – eliberate de Primăria Sector 6, fac referire la lucrări executate într-o altă locație, respectiv pe str. Drumul Ciorogârla, Sector 6.