Sindicatul Naţional APIA organizează, joi, un miting de protest în Piaţa Victoriei, ca urmare a lipsei de reacţie la apelurile transmise Guvernului şi Camerei Deputaţilor pentru deblocarea proiectului de lege Plx 10/23, constând în uniformizarea salarizării personalului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, şi atrage atenţia că protestele se vor derula pe o perioadă nedeterminată în caz că problema nu se va rezolva.
Potrivit unui comunicat al Federaţiei Agrostar, afiliată la Blocul Naţional Sindical, protestul va avea loc între orele 11:00 şi 14:00.
„Având în vedere lipsa de reacţie la apelurile transmise Guvernului României şi Camerei Deputaţilor pentru deblocarea proiectului de lege Plx 10/23, constând în uniformizarea salarizării personalului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, instituţie publică în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Sindicatul Naţional APIA, afiliat la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe Agrostar, va organiza în data de 4 mai 2023, un miting de protest în Piaţa Victoriei, începând cu ora 11:00 până la ora 14:00”, se spune în comunicat.
La acţiunea de protest sunt aşteptaţi peste 1.000 de angajaţi ai APIA, membri ai Sindicatului Naţional APIA.
„Ne exprimăm profunda dezamăgire şi indignare la modul în care suntem priviţi de către Guvernul României. Suntem cei ce derulează anual peste 15 miliarde de lei care intră în buzunarele mereu goale ale fermierilor români. Derulăm anual peste 100 de scheme de plăţi, măsuri şi submăsuri, primim , gestionăm şi autorizăm aproape 1 milion de cereri de plată, structura de personal de la APIA fiind subdimensionată. Şi ce am cerut? Nu sporuri, nu sume suplimentare pentru timpul lucrat peste program, ci doar îndreptarea unei erori. Rezolvarea unei nedreptăţi care persistă din momentul în care, prin Legea nr. 153/2017 APIA a fost pusă în mod ERONAT pe 2 anexe de salarizare. Protestele care vor începe se vor derula pe o perioadă nedeterminată, până când coaliţia aflată la guvernare va repara această nedreptate!”, spun sindicaliştii.
În paralel, funcţionarii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor APIA, nu vor primi cereri de plată la centrele locale şi judeţene ale agenţiei în data de 4 mai 2023, între orele 12:00 şi 13:00, ca protest cauzat de neuniformizarea salariilor acestora la nivel central.
„APIA este una dintre cele mai performante instituţii publice care gestionează fonduri europene, dar singura Agenţie din subordinea MADR care nu are salariile aliniate la nivel central. De la înfiinţare până în prezent, APIA a atras pentru fermierii români peste 2 miliarde de euro anual şi derulează în momentul de faţă peste 100 de măsuri în sprijinul acestora. În cazul în care grila salarială nu va fi uniformizată, Federaţia Naţională a Sindicatelor APIA, afiliată la CNS Cartel ALFA, anunţă blocarea activităţii pe termen nelimitat”, se arată într-un comunicat al Cartel ALFA