Peste 47.000 de persoane şi-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în primele patru luni al anului, informează instituţia într-un comunicat transmis marţi Agerpres.
„Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, în primele patru luni ale anului 2026, au fost încadrate în muncă 47.367 persoane”, se specifică în comunicat.
Potrivit sursei citate, din totalul persoanelor ocupate până la 30 aprilie, 22.935 au peste 45 de ani, din care 8.435 au peste 55 ani, 9.969 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 4.031 au între 30 şi 35 de ani, 3.858 au între 25 şi 30 de ani, iar 6.574 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 8.113 sunt tineri NEET.
Numărul femeilor încadrate este de 22.873, iar al bărbaţilor de 24.494, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 48,29%, respectiv de 51,71%.
Din cele 47.367 persoane încadrate la nivel naţional, 24.907 persoane provin din mediul urban (52,58% din totalul persoanelor încadrate), iar 22.460 persoane din mediul rural (47,42% din totalul persoanelor încadrate). Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (16.113), profesionale (10.510), gimnaziale (10.442), 6.366 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele patru luni ale anului 2026, 11.617 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile.
Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Bucureşti ocupă primul loc (4.603), urmat de Iaşi (1.910) şi Alba (1.797).
În perioada de referinţă, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 143.865 persoane.
sursa – AGERPRES


