Primăria Sectorului 1 face un apel la solidaritate către toți cei care pot contribui cu donații pentru oamenii afectați de explozia din cartierul Rahova.
Reprezentanții Primăriei Sectorului 1 au scris, vineri, pe Facebook, că adresa centrului de colectare al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 1 este strada Țintașului nr. 27. Programul este sâmbătă și duminică, între orele 9:00 – 15:00.
Pentru informații suplimentare, cei interesați pot suna la 0734.454.543.
- Oamenii pot dona: haine de sezon în stare bună pentru adulți și copii (pulovere, geci, pantaloni, haine de interior, încălțăminte); lenjerii, pături, prosoape și produse de igienă; alimente neperisabile (conserve, paste, orez, biscuiți, lapte praf, produse pentru copii), precum și jucării și materiale pentru copii.
Contul de donații (RON) este RO24CITI0000000825024433, Fundația World Vision România, mențiune – ‘Fond de urgență explozie Rahova’.
Toate donațiile colectate la sediul DGASPC Sector 1 vor fi centralizate și redirecționate prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București către familiile afectate din Sectorul 5.


