Protecția Animalelor CJ Ilfov face un nou apel către oamenii care își doresc un animal de companie să adopte câinii găzduiți la Centrul de Adopții Ilfov. Reprezentanții instituției spun că în adăpost sunt numeroși câini, pui și adulți, de talie mică sau mare, care așteaptă să ajungă într-o familie.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, reprezentanții centrului atrag atenția că, deși animalele beneficiază de condiții bune de îngrijire, adăpostul nu poate înlocui un cămin și afecțiunea unei familii.
„Avem câini extraordinari. Iar locul lor nu e într-un adăpost. Sunt câini absolut superbi, buni, mici, mari, pui, adulți. Ne dorim să-i vedem într-un cămin adevărat”, au transmis reprezentanții Protecției Animalelor CJ Ilfov.

Aceștia îi încurajează pe cei care se gândesc să adopte un câine să viziteze centrul și să cunoască animalele disponibile. Potrivit reprezentanților instituției, adopția poate aduce schimbări pozitive atât în viața animalului, cât și în cea a noii familii.
Programul Centrului de Adopții Ilfov
Persoanele interesate pot vizita centrul de luni până sâmbătă, în intervalul orar 12:00-16:00.
Pentru informații suplimentare despre adopție, cei interesați pot suna la numărul de telefon 0755 073 843.


