Asociația Magic, organizație non-guvernamentală care sprijină copiii bolnavi de cancer și familiile acestora, marchează, anul acesta, Ziua Internațională a Luptei Împotriva Cancerului îmbrăcând, pe 04 februarie, Cercul Militar, Muzeul Național „George Enescu”, Sky Tower și Ambasada Regală a Danemarcei la București în lumină portocalie.
În seara aceasta, la ora 18, echipa Magic împreună cu E.S. Dl. Søren Jensen, Ambasadorul Danemarcei la București, și echipa Ambasadei vor aprinde luminile portocalii. Fațada misiunii diplomatice va găzdui apoi proiecția unui concert live Lucia-Maria Popescu, susținătoare a proiectelor organizației.
Noi am încercat să ajutăm Asociația Magic să își îndeplinească această misiune importantă. Nu suntem o Ambasadă care beneficiază de multe resurse, așadar ajutorul nostru a constat în a încerca să atragem atenția asupra eforturilor Asociației Magic, astfel încât să obțină fonduri pentru a-și susține activitatea deosebit de importantă. Am făcut aceasta prin înregistrarea unor videoclipuri muzicale,cu amabilitatea prietenilor nostri de la Jysk, pe care le-am lansat până acum de trei ori, în preajma Crăciunului, care au generat un anumit interes și o anumită contribuție financiară. Aceasta a fost contribuția noastră de până acum și nu putem decât să încurajăm și pe alții să contribuie, de asemenea. Aș dori să le mulțumesc tuturor celor care sunt implicați în activitățile Asociației Magic – voluntarilor, celor care sunt acolo zi de zi, tuturor celor pe care i-am cunoscut, tineri sau dimpotrivă – pentru aportul lor deosebit de important. Sperăm că anul 2021 vă va permite să vă desfășurați activitatea într-o și mai mare măsură și suntem pregătiți să vă fim alături” – Søren Jensen, ambasadorul Danemarcei.
Asociația Magic a debutat în 2014, cu taberele MagiCAMP, iar astăzi include 12 proiecte, care ajută peste 5.000 de copii cu afecțiuni grave și familiile lor, oferindu-le suport social și emoțional, sprijin financiar sau material, prin implicarea a peste 2000 de voluntari, zeci de mii de donatori, sute de parteneri și sponsori.
Pentru noi, copiii ăștia și familiile lor nu sunt statistici, cifre pe hârtii uitate prin sertare. Sunt aproape familia noastră, se pot baza pe noi în orice moment al drumului lor spre vindecare. Și uneori rămân cu noi și după. Avem voluntari foști beneficiari – au crescut, și-au întemeiat familii și astăzi sunt voluntari în Magic” – Andreea Nechita, supraviețuitor al luptei cu cancerul și președinta Asociației Magic.
Începând de astăzi și până pe data de 15 februarie, care marchează Ziua Mondială a Copilului Bolnav de Cancer, Asociația Magic va posta în fiecare zi pe conturile sale de social media câte un testimonial în care părinți, supraviețuitori și oameni care le sunt alături vor împărtăși din experiența lor pe acest drum – povești pline de durere, dar și de frumusețe și speranță.