Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) București organizează concurs pentru ocuparea a două posturi în cadrul Serviciului Intervenții: Șef Serviciu Intervenții și Șofer cu atribuții de capturare a câinilor.
Echipele de intervenție au rolul de a ridica câinii fără stăpân de pe domeniul public și de a-i transporta în adăposturile ASPA. Instituția precizează că activitatea presupune responsabilitate, echilibru, respect față de animale și intervenții profesioniste în situații care necesită atenție și empatie.
Postul de șofer nu se limitează la conducerea autospecialei, ci implică participarea activă la capturarea câinilor. Programul este organizat în două schimburi, de luni până duminică, între orele 08:00 și 22:00, cu posibilitatea unor intervenții și pe timpul nopții.
În cazul postului de șef al Serviciului Intervenții, atribuțiile includ coordonarea echipajelor, participarea la acțiunile din teren și colaborarea cu instituțiile și cetățenii.
Persoanele interesate pot depune dosarele de înscriere până la 17 iulie 2026, ora 15:00. Condițiile de participare, calendarul concursului și cerințele specifice fiecărui post sunt disponibile pe site-ul ASPA București.


