Ateliere gratuite de lectură și scriere creativă pentru copii, în Parcul Lumea Copiilor. Programul „Iubesc să citesc în #S4” revine din 30 iulie

Programul „Iubesc să citesc în #S4” revine cu o nouă ediție în Parcul Lumea Copiilor. Începând de joi, 30 iulie, copiii cu vârste între 5 și 12 ani sunt invitați să participe gratuit la ateliere de lectură și scriere creativă organizate de Berceni Arena.

  • Berceni Arena dă startul celei de-a doua ediții a programului „Iubesc să citesc în #S4”, un proiect dedicat copiilor care îmbină lectura, creativitatea și activitățile în aer liber.

Începând cu joi, 30 iulie, cei mici sunt așteptați în Parcul Lumea Copiilor, unde vor participa la ateliere de lectură și scriere creativă, alături de autori de cărți pentru copii, ilustratori și facilitatori de activități educative.

Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, iar participarea este gratuită.

Atelierele vor începe la ora 17:30, iar organizatorii promit o atmosferă relaxată, cu o mini-bibliotecă în aer liber și activități menite să stimuleze imaginația și bucuria lecturii.

„Începând de joi, 30 iulie, ne revedem în Parcul Lumea Copiilor, să citim împreună, să descoperim magia din spatele cuvintelor scrise și să devenim noi înșine mici autori de povești”, au transmis reprezentanții Berceni Arena.

Înscrierea la ateliere se face prin completarea formularului pus la dispoziție de organizatori, iar proiectul continuă seria activităților dedicate copiilor desfășurate în aer liber pe parcursul vacanței de vară.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati