Au fost validaţi pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai Curţii de Conturi Ion Mocioalcă și Lucian-Ovidiu Heiuş

Candidaţii pentru două funcţii de vicepreşedinţi şi şase consilieri ai Curţii de Conturi au fost validaţi, marţi, de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Au fost validaţi pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai Curţii de Conturi Ion Mocioalcă (252 de voturi „pentru” şi 114 de voturi contra) şi Lucian-Ovidiu Heiuş (256 de voturi „pentru” şi 100 contra).

Au fost validaţi pentru funcţiile de consilieri de conturi Eniko-Katalin Lacziko (251 de voturi „pentru”, 115 de voturi contra), Carmen-Dorina Drăgan (252 de voturi „pentru” şi 114 de voturi contra), Ştefania Gabriella Ferencz (252 de voturi „pentru” şi 114 de voturi contra) şi Aurelian Bădulescu (253 de voturi „pentru” şi 113 contra).

Daniela Teodoru a obţinut 3 voturi pentru şi 353 de voturi contra, Andreea Ionela Ichim, Roxana-Iuliana Prisăcariu şi Mihail-Cătălin Toderaşcu au obţinut câte un vot „pentru”, Octavian Bădescu – 20 de voturi „pentru”, Valentin-Lică Curelaru – 17 voturi „pentru”, Cătălin Corneliu Ghinăraru – 18 de voturi pentru, iar Niculina Daniela Ciopa, Iulia-Adriana Manolache, Florica Paris Liliana Sabău, Iuliana Serediuc şi Răzvan Tătaru nu au obţinut niciun vot în favoarea lor.

Deputatul AUR Adrian Axinia a declarat, în cadrul dezbaterilor generale, că „priorităţile puterii sunt de servire a propriei clientele cu sinecuri regeşti”.

„În urmă cu două săptămâni parlamentarii puterii PSD şi PNL aplaudau frenetic când, de la acest pupitru, Marcel Ciolacu ne-a explicat cum ţara este pe buza prăpastiei şi, dacă nu se măresc taxele şi impozitele, va fi vai şi amar de România. Vedem astăzi pentru ce aveau nevoie PSD şi PNL de aceste încasări bugetare mai mari: să-i plătească pe politrucii pe care îi numesc atât de vesel în fruntea unor instituţii precum Curtea de Conturi şi ANCOM. România este în pragul colapsului, are o datorie externă care a depăşit 700 de miliarde de lei, iar priorităţile puterii sunt de servire a propriei clientele cu sinecuri regeşti şi politizarea suplimentară a instituţiilor statului. (…) Aşa arată un stat capturat şi secătuit de resurse de nişte partide politice care au pierdut legătura cu realitatea”, a afirmat deputatul AUR.

Potrivit deputatului USR Victor Ilie, „Curtea de Conturi va rămâne o instituţie servită politic”.

„Curtea de Conturi este instituţia care are grijă de cheltuirea banului public, adică acea grijă pe care ar trebui să o avem dacă nu vrem să mărim taxele ca să facem economii la buget. Credeţi că până acum Curtea de Conturi şi-a făcut treaba? Ei bine, candidaţii pentru această funcţie majoritatea au peste 20 de ani în sistemul public cred şi ar da o notă aproape maximă activităţii Curţii de Conturi. Ce înseamnă asta? Că dezmăţul pe banul public va continua. Curtea de Conturi va rămâne o instituţie servită politic. (…) Trebuie să o controlaţi pentru protejarea prietenilor voştri. Asta înseamnă că românii pot să uite de speranţa de a scăpa de taxe în plus, pentru că lucrurile vor merge în continuare aşa cum au mers şi până acum – de la viceprimarul Gabrielei Firea, care este recompensat acum pentru obedienţă, până la domnul Heiuş, care nu a reuşit să facă nimic pentru creşterea colectării la ANAF. Avem doar oameni aserviţi politic la Curtea de Conturi şi toată lumea poate să doarmă liniştită, toată lumea care a fost până acum abonată la banii publici. Nu există intenţie pentru grija banului public, există doar dorinţa de a creşte taxe pentru a acoperi găurile făcute de cei care gestionează acum finanţele patriei. Ruşine să vă fie!”, a transmis deputatul USR.

Totodată, deputatul neafiliat Andi Grosaru a afirmat, în cadrul dezbaterii generale, că „numai în cazul cercetării ştiinţifice incompetenţa poate da rezultate”. AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati