Au început săpăturile pentru construirea Maternității Sf. Ioan, singura astfel de unitate medicală ridicată de la zero în București în ultimii 35 de ani.
După ce în ultimele trei luni au fost întocmite proiectele tehnice, constructorii au început deja prima etapă de execuție a proiectului Maternității Sf. Ioan, singura astfel de unitate spitalicească de stat ridicată de la zero în ultimii 35 de ani în București.
Lucrările vizează relocarea și înlocuirea rețelelor de utilități, mai exact a conductelor de mari dimensiuni de pe rețeaua primară de distribuție a apei și a căldurii, ce alimentează atât Spitalul Sf. Ioan, cât și o parte importantă a Bucureștiului.
Ulterior, muncitorii vor putea să meargă mai departe și să toarne fundația clădirii, așa cum a anunțat astăzi primarului Sectorului 4, medicul Daniel Băluță, în cadrul unei conferințe de presă.
„Debutul acestor lucrări este o dovadă vie a faptului că echipa noastră știe să își respecte cuvântul și angajamentele pe care le-a luat în fața oamenilor. Pe lângă faptul că noi construim creșe, grădinițe, pasaje, patinoare și parcuri, și că investim în această infrastructură, este urgent să investim și în infrastructura medicală. Am început încă din 2016 acest demers, cu Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Bagdasar Arseni, care a devenit prima unitate de primiri urgențe din București cu autorizație de securitate la incendiu. Am continuat cu secția de mari arși de la același spital și am perseverat cu Spitalul de Stomatologie, care își va deschide ușile din 17 iunie și, după cum vedeți, nu ne-am oprit aici. După ce acum o lună și jumătate am început lucrările la parteneriatul pe care îl avem cu Institutul Marius Nasta, la clădirea Zerlendi, astăzi continuăm acest drum greu, dar care ne motivează extrem de mult, cu această maternitate. Aici, în acest loc, peste 2 ani, vom avea cea mai modernă maternitate din România, construită de la zero”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.
Prezentă la eveniment, senatoarea Gabriela Firea a apreciat eforturile constante depuse de către administrația locală a Sectorului 4 în privința investițiilor derulate în domeniul medical.
„O maternitate publică este așteptată de mult timp în București. Este o investiție extraordinară care începe în Sectorul 4 și felicit întreaga echipă a primarului Daniel Băluță. Această investiție vine în completarea milioanelor de euro care au fost investite în mandatul meu de primar general, în maternitățile care sunt în subordinea ASSMB, și mă refer la maternitățile Giulești, Filantropia, Cantacuzino. Investițiile în sănătate sunt investiții în oameni și de aceea, pentru a contribui la creșterea natalității, împreună trebuie să investim în mai multe creșe, grădinițe sau centre after school. Mi-aș dori ca în următorii ani să nu mai existe decalaje și discrepanțe între sectoarele Capitalei și în toate să existe condiții de viață și de trai ca aici, în Sectorul 4”, a declarat Gabriela Firea.
Pentru edificarea acestei noi facilități medicale, Sectorul 4 va folosi fonduri europene în sumă de 50 de milioane de euro, pentru ca în final, aceasta să deservească familiile tinere care au ales în ultimii ani să-și întemeieze un cămin în zona de sud a orașului, dar și pe bucureșteni în general.
Termenul de finalizare a lucrărilor este de 27 de luni (relocare rețele și construcție propriu-zisă).
Noua maternitate a Sectorului 4 și implicit, a Bucureștiului, va fi găzduită într-o clădire ce va fi construită având la bază necesitatea stringentă de spații medicale dedicate nou-născuților, care să le asigure acestora și tinerelor lor mame cele mai înalte standarde de confort și de siguranță, având în vedere că, potrivit normativelor în vigoare, acest tip de pacienți sunt cei mai vulnerabili, întrucât nu se pot evacua singuri, în caz de situații de urgență.
Unitatea medicală va funcționa în două corpuri de clădire, cu regimul de înălțime de S + P + 3E, respectiv S + P + 4E, va avea o suprafață construită desfășurată de aproximativ 13.000 mp și va îndeplini toate cerințele de siguranță, securitate și funcționalitate specifice infrastructurii de sănătate.
Unitatea medicală ce urmează a fi edificată dispune de un număr total de 166 de paturi și va avea următoarele funcțiuni:
- trei secții de Obstetrică-Ginecologie, cu un număr total de 101 paturi;
- secție de Neonatologie, cu un număr de 50 paturi, dintre care 8 vor fi folosite în sistem ATI, iar 12 vor fi special configurate pentru nou-născuții prematur;
- secție de Terapie Intensivă, cu un număr total de 15 paturi;
- bancă de lapte mamar, singura din țară de altfel, din sistemul public, destinată nou-născuților ale căror mame nu pot alăpta.
Totodată, noua maternitatea va dispune de:
- bloc operator, cu 4 săli de operație (3 săli aseptice și o sală de operație septică);
- bloc de nașteri cu 4 săli de travaliu (3 săli aseptice și o sală de operație septică);
- unitate de Primiri Urgențe;
- ambulatoriu;
- spitalizare de zi cu 10 paturi;
- sterilizare centrală;
- imagistică și Radiodiagnostic;
- laboratoare de analize, de Medicină Nucleară și de Anatomie Patologică;
- farmacie;
- spații tehnico-administrative, de depozitare și de hrănire.
Pentru ca noua unitate spitalicească să răspundă din punctul de vedere al asigurării circuitelor funcționale specifice privind respectarea cerințelor standardelor de calitate, vor fi precis delimitate următoarele zone:
Zona „curată” din punct de vedere al condițiilor igienico-sanitare, cu compartimente adresate numai pacienților spitalizați, cu cerințe severe privind igiena și asepsia, amplasată departe de circulația principală a maternității, care va include blocul operator, serviciul ATI, sterilizarea centralizată și secțiile medicale cu paturi.
Zona „neutră” din punct de vedere al condițiilor igienico-sanitare va reprezenta interfața maternității pe componenta medicală, în relația cu pacienții, aparținătorii și vizitatorii și va avea deschidere directă spre căile de circulație auto și pietonale din zona publică. Va include serviciul de urgență, structura de spitalizare de zi, ambulatoriul, serviciul de primire – internări și externări.
Zona „intermediară” din punct de vedere al condițiilor igienico-sanitare va include laboratoarele și spațiile administrative destinate persoanlului.
Tot pentru siguranța pacienților, pereții de compartimentare precum și tavanele din saloanele secției de terapie intensivă vor fi realizate din panouri metalice antibacteriene (ce vor conține compuși din ioni de argint, eficienți împotriva diverselor tipuri de bacterii), vopsite antibacterian pe ambele fețe, ceea ce va crește gradul de igienă interioară, însă va asigura și o flexibilitate ridicată a sistemului de compartimentare, ce va putea fi modificat și completat în funcție de nevoi punctuale.
De asemenea, pentru un grad ridicat de confort termic și de eficiență energetică, noua maternitate va fi astfel construită pentru a avea pierderi de căldură foarte reduse, aproape de zero. (nZEB. Nearly Zero Energy Building)
Pentru aceasta, se vor realiza fațade cu o grosime corespunzătoare, se vor utiliza surse regenerabile de energie, panouri solare, pompe de căldură, receptoare de căldură și instalații cu un consum cât mai redus. În plus, aceasta va dispune și de un adăpost de protecție civilă.
Totodată, noua maternitate are și o componentă educațională, întrucât unitatea medicală colaborează prin contract cu Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila” București pentru desfășurarea activităților de învățământ medico-farmaceutic. Astfel, unitatea spitalicească va putea furniza servicii de instruire și formare clinică a studenților în condiții moderne și sigure, adaptate nevoilor specifice în domeniu.