UPDATE Autoritățile decid noi restricții pentru București

UPDATE. Guvernul a aprobat noile restricții pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu coronavirus. Acestea au fost propuse de CNSU, după o ședință care a avut loc joi. Măsurile urmează să intre în vigoare de vineri, imediat după publicarea lor în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului propus de CNSU și adoptat de Guvern, în localitățile cu o incidență mai mare de 7,5 cazuri COVID la mia de locuitori va fi interzisă circulația în afara locuinței după ora 20:00, cu două ore mai devreme față de restul localităților. Măsura se va aplica și în localitățile în care incidența este mai mare de 4 cazuri la mia de locuitori în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

De asemenea, magazinele vor fi închise de la ora 18:00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în localitățile cu o rată mai mare de 4 la mia de locuitori, iar acolo unde incidența este mai mare de 7,5 cazuri la mie, măsura se va aplică pe tot parcursul săptămânii.

Se închid și sălile de fitness în localitățile cu o rată mai mare de 4 la mie. Totodată, Guvernul a luat mai multe decizii pentru a permite circulația în noaptea de Înviere.

Lista restricțiilor adoptate de Guvern

Se propune modificarea și completarea măsurilor adoptate pentru prevenirea răspândirii și controlul infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, valabile pe perioada stării de alertă, după cum urmează:

  1. Reducerea intervalului orar, în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20:00, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
  2. Reducerea intervalului orar, în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20:00 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la lit. a).
  3. Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 18:00 pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
  4. Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 18:00 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la lit. c).
  5. Suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
  6. În perioadele 03.04-04.04.2021 și 01.05–02.05.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 20:00-02:00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.
  7. În datele de 27.03.2021 și 28.03.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 18:00-22:00 pentru deplasarea și participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah.
  • Prin excepție de prevederile art. 1, lit. c) și d), în intervalul orar 18:00-05:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
  • Se abilitează ministerele de resort să modifice ordinele comune care reglementează condițiile de desfășurare a activității operatorilor economici pentru limitarea răspândirii COVID-19, în sensul stabilirii concrete a numărului maxim de persoane cărora le este permis simultan accesul în interiorul incintelor acestora raportat la suprafața obiectivelor.
  • (1) Prin ”incidența cumulată în ultimele 14 zile” se înțelege incidența cumulată a cazurilor calculată pe un interval de 14 zile, cuprins între a 17-a zi și a 3-a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează, prin raportare la numărul de persoane din fiecare localitate, actualizat săptămânal de Direcția pentru Evidența Populației și Administrarea Bazelor de Date.

Documentul poate fi consultat AICI.

 


Știre inițială

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă se va reuni joi pentru a decide în legătură cu posibile noi restricţii în vederea limitării pandemiei, a anunţat prefectul Capitalei Alin Stoica, care a adăugat că va exista şi o hotărâre de Guvern în acest sens.

Şedinţa Executivului va începe la ora 17.00.

„În momentul de faţă sunt în pregătire atât o hotărâre de Guvern, cât şi o şedinţă CNSU. Nu vor fi la fiecare sector decizii separate. Noi aşteptăm în cursul zilei de mâine (joi – n.red.) să se ia decizii la nivel guvernamental, o hotărâre de Guvern şi la nivel de CNSU pe care noi le vom implementa imediat.

Şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă ar trebui să fie mâine şi imediat după aceea, dacă noi trebuie să implementăm măsurile, vom face imediat după şedinţă de CMBSU. Printre propuneri sunt şi propuneri care vizează nu numai Bucureştiul, ci şi o parte din judeţul Ilfov.

De aceea acolo ar trebui să luăm decizii şi pe zona respectivă şi da, aşa cum am mai spus, Bucureştiul reprezintă un pol economic şi demografic foarte important şi Guvernul este foarte interesat de soarta acestei zone”, a afirmat miercuri Alin Stoica.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este peste 7 în judeţul Ilfov şi peste 6 în Timiş şi în Bucureşti, unde este în creştere, potrivit informaţiilor transmise miercuri de GCS.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati